MENIU

PNL merge pe alianța tuturor partidelor de dreapta pentru a-l sprijini pe Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale

Nicolae Ciuca si Rares Bogdan (Inquam Photos / Octav Ganea)

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat că partidul va primi suportul tuturor formațiunilor de dreapta pentru candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale de anul acesta.

Întrebat dacă liderul PNL se va întâlni cu Elena Lasconi, Rareș Bogdan a răspuns: „Nicolae Ciucă se întâlnește cu liderii PNL. Cu siguranță se poate întâlni cu toți liderii dreptei, pentru că aceștia îl vor susține. Pentru că nu vor lăsa românii, nu vor lăsa România pe mâna urmașilor lui Ion Iliescu niciodată.”

”Deci, atunci când vom ajunge în turul doi cu Marcel Ciolacu, sunt absolut convins că în spatele lui Nicolae Ciucă se vor pune toți liderii dreptei, de la Eugen Tomac la Elena Lasconi, de la Dacian Cioloș la Cosette Chichirău și de la Dragoș Tudorache și Ramona Strugariu sau Dragoș Pâslaru, până la Dan Barna și absolut toți, inclusiv domnul Drulă.

Nu mi-au dat nicio garanție, dar o să le facem această propunere pentru că este absolut normal. Știți, sunt unele lucruri care nu se schimbă niciodată. Așa e și Partidul Social Democrat. România trebuie să fie condusă de dreapta. Este garantat drumul european al României cu un președinte de dreapta, iar cel mai echilibrat lider și potrivit în acest context regional foarte complicat, și un om extrem de rațional, un bun patriot, un creștin, un familist și un om de maxim bun simț, este Nicolae Ciucă. Deci cred că foarte priceput.”, a mai spus Rareș Bogdan.

 
„Numai așa putem strânge toată dreapta românească și toți cei care înțeleg că pericolul număr unu pentru România este să dăm puterea urmașilor lui Ion Iliescu”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.