MENIU

PNL iniţiază o moţiune simplă împotriva lui Tudorel Toader

PNL iniţiază o moţiune simplă împotriva lui Tudorel Toader

PNL va depune în Parlament, în cursul săptămânii viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, după adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă care modifică Legile Justiţiei, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

„Dincolo de demersul de astăzi, PNL, în situaţia gravă în care a ajuns justiţia din România, a decis să iniţieze o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care va fi depusă săptămâna viitoare, pentru toată activitatea acestui personaj, acestei unelte politice a lui Liviu Dragnea, la conducerea Ministerului Justiţiei, care în mod ticălos se foloseşte de observaţiile unor foruri internaţionale pentru a mai da o lovitură sistemului de justiţie din România, asigurându-şi astfel titulatura de călău al independenţei justiţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

De asemenea, PNL, a depus, miercuri, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care îi solicită contestarea la CCR privind modificările aduse la Legile Justiţiei, prin ordonanţa de urgenţă, notează mediafax.ro.

Guvernul a adoptat, luni, OUG pentru modificarea Legilor Justiţiei. Ulterior, ministrul Justiţiei a prezentat prevederile ordonanţei de urgenţă care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară.

Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

Actul normativ a intrat marţi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Mai multe articole despre:
tudorel toader