PNL depune amendament pentru eliminarea impozitării concediilor medicale
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunţat că grupul parlamentar PNL va depune în Parlament un amendament pentru eliminarea impozitării cu 10 % a concediilor medicale.
Anunțul a fost făcut în timpul dezbaterii „Cancerele în rândul femeilor - direcţii de acţiune pentru îmbunătăţirea prevenţiei, a diagnosticului precoce şi a accesului timpuriu la tratament", cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, organizată la Senatul României.
Amendamentul vizează nu numai pacientul oncologic, ci şi o serie de categorii, precum concediul de maternitate şi risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav.
„Nu putem accepta ca, în momentul în care un pacient oncologic se îmbolnăveşte, merge la tratament, concediul medical pe care statul i-l dă pentru susţinerea ca el să meargă mai departe şi să obţină victoria cu acest diagnostic, să fie impozitat", a declarat Nicoleta Pauliuc.