MENIU

PNL conduce în preferințele electoratului. Surpriză pe locul al doilea - SONDAJ

PNL conduce în preferințele electoratului pentru parlamentare

Liberalii ocupă primul loc în preferințele electoratului înaintea alegerilor parlamentare, potrivit unui sondaj intern realizat de USR-PLUS, citat de Realitatea Plus. Pe locul al doilea se situează, la egalitate, USR-PLUS și PSD.

Potrivit sondajului, PNL este creditat cu 35% din intențiile de vot, iar USR-PLUS și PSD cu câte 23%.

Pro România ar urma să obțină 8% din voturi, iar PMP - 5%.

Liberalii sunt în ușoară scădere față de august, când aveau 31% din intențiile de vot. USR-PLUS crește cu două procente, iar PSD se menține la același nivel, transmite Realitatea Plus.

Sondajul a fost realizat în perioada 9-17 octombrie, telefonic și online. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie.