Ploșnițe în secția de Pediatrie a Spitalului Județean Vâlcea - VIDEO
Caz revoltător în secția de Pediatrie a Spitalului Județean Vâlcea: copiii care sunt internați acolo dorm pe saltele pline cu gândaci. Imaginile postate pe rețelele sociale sunt tulburătoare.
O pacientă care s-a internat la Secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a semnalat pe rețelele de socializare probleme legate de curățenie și de actul medical.
Mama unui bebeluș de 5 luni, Andreea G., s-a internat la finele săptămânii trecute cu copilașul la Vâlcea. Acum aduce acuzații la adresa celei mai mari unități medicale din județ pentru lipsă de profesionalism, din cauza gândacilor descoperiți pe salteaua pe care a dormit și a alergiei pe care micuțul a făcut-o urmare a modului în care i-a fost aplicată branula.
După externare, femeia a depus o plângere la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.
Între timp și Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a luat unele măsuri.
Femeia a povestit cât de îngrozită a fost: „Pe perioada cât am fost internată cu fiul meu am descoperit ploșnițe. Ceea ce mi se pare absolut dezgustător să se întâmple într-un spital”.
A menționat și că nu le-a observat încă din prima zi de internare, pentru că a ajuns în salon seara târziu. Când s-a trezit însă, a doua zi, a constatat că pe pernă era un gândac. Inițial, s-a gândit că insecta a intrat pe geam când s-a aerisit camera, în timp ce bebelușul se afla la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri suplimentare. Apoi a realizat că situația este mai gravă: „Când am ridicat salteaua, la colțul ei se vedeau clar urmele, acele puncte negre, plus că era un gândac-adult înfipt în cusătură. Și am mai observat și o larvă”.
Inițial, femeile care se ocupau de curățenia salonului au tratat problema cu dezinteres pe motiv că ar fi „un gândac de bucătărie”, dar când au văzut că mămica insistă, i-au schimbat salteaua.
Situația gândacilor de la Pediatrie semnalată de Andreea G. nu este una singulară, scrie adevarul.ro. La începutul lunii mai, pe rețelele sociale a circulat un filmuleț trimis de o altă mămică cu imagini legate de gândacii surprinși în aceeași secție.
Angajații spitalului nu neagă acuzațiile și menționează că s-au luat măsuri.
„Nu am văzut. Nu neg nici ce spune mămica, deși noi avem un grafic de dezinsecție pe care îl respectăm și suntem controlați”, a declarat asistenta șefă de la Pediatrie, Elena Calotescu.
După externare, trei saloane au intrat în proces de dezinsecție: „Se întâmplă acest lucru pe baza unei programări, dar și ori de câte ori este nevoie, cum a fost cazul salonului în discuție, care nu era prins în grafic.”
O altă problemă semnalată de mămica internată la Pediatria Spitalului Județean a fost legată de reacția alergică suferită de bebelușul ei, femeia declarându-se nemulțumită și de calitatea actului medical: „I-au pus peste branulă direct leucoplast”. Un leucoplast care nici măcar nu a fost schimbat. În ziua externării, mama a constatat că mânuța bebelușului era inflamată.
Cadrele sanitare susțin că micuțul a avut o reacție alergică: „Bebelușii au oricum pielea mai sensibilă și predispoziția spre reacții alergice, unele venind pe un teren moștenit chiar din familie... Se poate întâmpla să facă o reacție alergică de contact”.