MENIU

Ploile violente au făcut ravagii în țară. România, sub cod de inundaţii şi furtuni, până marţi

Meteorologii anunță că vremea se înrăutățește. Toată țara este vizată de furtuni. În 18 județe din centrul și sudul țării a fost extins din această după-amiază codul PORTOCALIU de furtuni. În restul țării e cod GALBEN de ploi abundente. Va turna cu găleata, vor fi chiar și 80 l/mp. În plus, hidrologii au emis Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 24 judeţe, până marţi la miezul nopţii. La Ministerul de Interne a avut loc ședință de urgență cu prefecții din zonele vizate: Carmen Dan a cerut implicare fermă şi a anunţat că 21 000 de jandarmi, pompieri şi poliţişti sunt pregătiţi să intervină.

În 28 de localităţi din 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti s-au semnalat efecte negative ale fenomenelor hidrometeorologice înregistrate în ultimele 12 ore, iar circulaţia a fost întreruptă pe trei tronsoane de drum naţional, în judeţele Covasna, Suceava şi Vrancea, se arată într-un comunicat de presă transmis duminică seara de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În urma centralizării realizate la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice, s-au semnalat efecte negative în judeţele Alba, Arad, Bihor, Buzău, Braşov, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Harghita, Mureş, Olt, Sibiu, Teleorman şi Vâlcea precum şi în Bucureşti.

Conform sursei citate, în cursul serii, au fost evacuate preventiv 14 persoane din comuna Şona judeţul Alba.

În urma precipitaţiilor abundente, circulaţia rutieră a fost întreruptă pe trei tronsoane de drum naţional: DN11B Târgu Secuiesc - Cozmeni, în zona localităţii Cătruşa (judeţul Covasna), DN2H, în localitatea Milişăuţi, pe podul de pe râul Suceava (judeţul Suceava) şi DN 2L, în localitatea Soveja (judeţul Vrancea). Totodată, pe tronsonul DN24 Crasna - Bârlad, la ieşirea din localitatea Banca spre Bârlad, judeţul Vaslui, se circula, duminică seara, îngreunat.

Pe un drum judeţean - DJ 245C, între localităţile Băltăţeni şi Cepeşti (comuna Băcani), judeţul Vaslui, circulaţia a fost întreruptă, iar pe alte patru drumuri judeţene din judeţele Prahova, Suceava şi Bacău circulaţia se desfăşoară cu dificultate.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, la ora 18.00, potrivit raportării distribuitorilor, s-au înregistrat întreruperi în alimentarea cu energie electrică în trei localităţi din judeţele Argeş şi Teleorman, însumând un număr de 500 consumatori, unde se acţionează cu 2 echipe pentru remedierea defecţiunilor, a precizat sursa citată.

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 24 judeţe, până marţi la miezul nopţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, duminică, avertizarea Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de apărare, emisă vineri, pe care a extins-o până marţi la miezul nopţii pe râuri din 24 judeţe.

Conform hidrologilor, în intervalul 8 iulie, ora 16:00 - 10 iulie, ora 24:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii, pe următoarele cursuri: pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţa Târnava (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Timiş - bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Lugoj (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Pogăniş - bazin superior, Bârzava - bazin superior şi mijlociu (judeţul Caraş Severin), Drincea, Desnatui - bazin superior (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Călmăţui, Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna, Buzău), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Vâlcea, Sibiu, Gorj, Argeş şi Braşov, precizează INHGA.

De asemenea, în intervalul 8 iulie, ora 16:00 - 11 iulie, ora 24:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii, pe râurile din bazinele hidrografice: Viseu, Iza, Lapuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu si inferior (judeţele Cluj si Bihor), Someş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Mureş (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Timiş), Timiş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caras, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj), Drincea, Desnatui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Calmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna şi Vrancea), Suceava, Moldova, Bistriţa (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Bârlad - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Adjudul Vechi (judeţele Vrancea şi Galaţi), Jijia, Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi), râurile mici din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa).

În urma fenomenelor hidro-meteorologice s-au semnalat, duminică, efecte negative în 13 localităţi din judeţele Alba, Argeş, Arad, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Harghita, Mureş, Teleorman, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti, informează MAI.

Efectivele MAI au intervenit, în principal, pentru evacuarea apei din 16 case, 119 curţi şi 34 subsoluri şi pentru degajarea copacilor care au fost doborâţi de vânt şi a acoperişurilor desprinse.

Circulaţia rutieră a fost afectată pe un drum naţional (DN 13 - judeţul Mureş) şi 2 drumuri judeţene (DJ 112F - judeţul Braşov şi DJ 107 - judeţul Alba).

Potrivit MAI, pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul populaţiei afectate de inundaţii din judeţul Bacău, IGSU a dispus suplimentarea mijloacelor de intervenţie cu 15 motopompe dislocate de la inspectoratele pentru situaţii de urgenta ale judeţelor Galaţi, Vaslui şi Brăila: 7 de la ISU Galaţi, 5 de la ISU Vaslui şi 3 de la ISU Brăila.

În sprijinul structurilor de intervenţie hunedorene, 30 de pompieri, 2 motopompe remorcabile şi 4 motopompe transportabile din cadrul ISU Bihor şi ISU Timiş vor interveni în sprijinul populaţiei afectate de inundaţii din judeţul Hunedoara.

Cel mai afectat judeţ a fost Alba, unde a fost crescut nivelul de alertă la nivelul gărzii de intervenţie Blaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Alba, în vederea suplimentării forţelor care acţionează în teren, precizează MAI.

În judeţul Alba, în localitatea Şona, au fost evacuate temporar 14 persoane, care sunt cazate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale. Se intervine pentru evacuarea apei din 3 case, 2 beciuri şi 40 de gospodării.

De asemenea, în localitatea Veseuşi, un echipaj medical care se deplasa pentru preluarea unui copil ce prezenta febră, tuse şi vărsături nu a putut ajunge din cauza viiturilor care au blocat drumul în localitatea Şona. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj de poliţie pentru preluarea ambulanţei SAJ şi îndrumarea acesteia pe o rută ocolitoare. Copilul a fost preluat de echipajul medical la ora 17,00. Pe DJ 107 în dreptul localităţii Şona traficul rutier este închis.

În judeţul Mureş, pompierii au intervenit în sprijinul autorităţilor şi localnicilor din Valea Cărbunarilor pentru degajarea apei acumulate pe un tronson din DN 13. Prin efortul comun al forţelor angrenate, s-a reuşit remedierea situaţiei şi reluarea traficului, în condiţii de normalitate. De asemenea, se intervine în localitatea Vânători pentru evacuarea apei din gospodăriile populaţiei şi din beciurile inundate din cauza ploilor (75 de gospodării, 25 de subsoluri şi 12 case), informează sursa citată.

În judeţul Braşov, în localitatea Moieciu de Sus, s-a încheiat misiunea de degajarea a drumului DJ112F unde, din cauza ploii abundente, pe carosabil căzuseră pietre. Circulaţia se desfăşoară normal.

Arad: Acoperişuri smulse şi copaci doborâţi în urma unei furtuni

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Vasile Goldiş' Arad au fost solicitaţi să intervină duminică, după ce o furtună puternică a smuls acoperişuri şi a doborât copaci în municipiu.

''Simultan, pompierii militari au acţionat pe bulevardul Revoluţiei unde, în faţa Hotelului 'Continental', un brad a căzut pe trotuar, şi respectiv pe bulevardul Decebal, unde acoperişul de tablă al unei clădiri a fost smuls de vânt. Din fericire, în ambele cazuri, nimeni nu a fost rănit, pompierii reuşind să elibereze zona în scurt timp. De menţionat că în cazul clădirii de pe bulevardul Decebal, pompierii au fixat pe acoperiş tabla care ameninţa să cadă peste maşinile de pe stradă. Pompierii militari au intervenit, de asemenea, pe bulevardul Dragalina (stradă paralelă cu bulevardul Decebal), unde un copac cu tulpina nu foarte groasă a fost rupt de vânt şi a căzut peste un autoturism aflat în parcare, producând acestuia daune minore'', a declarat presei maior George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Potrivit acestuia, pompierii au mai fost solicitaţi să intervină la un bloc de locuinţe de pe strada Conduraşilor din municipiul Arad, pentru a fixa tabla desprinsă de pe acoperiş.

''Ultima intervenţie s-a consumat în Zona Industrială Vest, la Vama (ANAF), unde o poartă metalică a căzut peste un bărbat, la faţa locului deplasându-se echipajul de descarcerare pentru a-l elibera pe bărbatul respectiv'', a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, conform Agerpres.

Braşov: Un pod peste care trece o cale ferată s-a prăbuşit în localitatea Budila

Un pod din localitatea braşoveană Budila, peste râul Târlung, peste care trece calea ferată dintre Braşov şi Întorsura Buzăului s-a prăbuşit, sâmbătă după amiază, fără să facă victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă, nu sunt persoane afectate.

Purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, a precizat că podul respectiv se afla pe secţie CF neinteroperabilă Hărman-Întorsura Buzăului, care este administrată de un gestionar privat. Circulaţia pe această secţie a fost închisă de la 16.10.

Sibiu: Probleme în traficul rutier din cauza vremii nefavorabile

Pe anumite drumuri din judeţul Sibiu au fost semnalate probleme în traficul rutier din cauza vremii nefavorabile, anunţă IPJ Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, pe DJ 106, între localităţile Daia - Vecerd, traficul rutier se închide temporar din cauza apei prezente pe carosabil. Ruta ocolitoare recomandată este DJ 141 A - Vecerd - Şeica Mare - DN 14.

Pe DJ 106 A, Sibiu - Păltiniş, respectiv DJ 106 E, Tilişca - Rod, se circulă îngreunat din cauza aluviunilor de pe carosabil.

Pe DN 7, pe Valea Oltului, sens Vâlcea - Sibiu, traficul se desfăşoară în coloană din cauza aglomeraţiei şi a condiţiilor meteo, precizează IPJ Sibiu.

Zeci de gospodării din Stâlpeni și Mihăești, județul Argeș au fost inundate. Apa a depășit un metru adâncime în doar câteva minute. De vină pentru crearea puhoaielor nu ar fi doar ploaia torențială din ultimele ore, ci și firma care se ocupă de modernizarea drumului național 73.  Probleme au fost și în județul Sibiu. O viitură a măturat localitatea Apoldu de Sus. În timp ce la Săcădate, apa s-a revărsat în câteva beciuri.

În județul Hunedoara, la Petroșani, canalizarea nu a făcut față ploii și s-a umplut rapid. O stradă a fost inundată, la fel și câteva subsoluri și curți. 

O ploaie torențială a inundat zeci de străzi în Bârlad, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a scoate din apă un autoturism și a elibera un altul de sub un copac parțial căzut.  La Trestiana o viitură a inundat mai multe locuințe, a distrus un drum și a afectat o porțiune din calea ferată, scrie Realitateadevaslui.net.

O furtună a lovit sâmbătă seară Suceava și a făcut ravagii în mai multe sate, scrie Realitateadesuceava.net.

Furtuna de sâmbătă seară a făcut ravagii în comuna Udești din județul Suceava. Grindina a distrus culturile agricole, iar o viitură a inundat mai multe gospodării.

O furtună puternică s-a abătut sâmbătă seară asupra județului Suceava. A plouat torențial în mai multe localități din podișul Sucevei.

În satul Plăvălari din comuna Udești a pluat cu grindină de mari dimensiuni. Grindina a distrus culturile agricole ale localnicilor.

În Capitală, ploaia a făcut, într-o oră, pagube însemnate, în mai toate zonele orașului. 21 copaci au căzut peste mașini, doi stâlpi s-au prăbușit în stradă, iar curțile câtorva case au fost inundate. 

Care este situaţia drumurilor

Traficul rutier este închis, duminică, la o săptămână de la inundaţii, pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Suceava şi Vrancea. Circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe un drum naţional din Vaslui.

Traficul este, de asemenea, îngreunat în judeţul Prahova pe DJ 102I Valea Doftanei - Câmpina, pe DJ 101S Valea Doftanei - Secăria, şi în judeţul Suceava pe DJ 177A, în zona localităţii Doroteia.

Probleme au apărut şi în judeţul Bacău, pe DJ 1162A, între localităţile Bahna şi Nicoreşti, pe raza comunei Pârgăreşti, unde duminică este permis accesul doar pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone.

De asemenea, Centrul Infotrafic mai anunţă că în judeţul Prahova, duminică, între orele 07.00 şi 14.00, pe DN1A, în zona kilometrilor 154+985 -155+190, pe sensul de mers Braşov către Ploieşti, se vor face lucrări de întreţinere a zidului de sprijin, iar din această cauză o bandă va fi restricţionată.

Circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov - Întorsura Buzăului este întreruptă pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri. Pe această secţie de cale ferată circulă însă doar garniturile unui operator privat.

Cod portocaliu de ploi, până marţi, la ora 21.00, în 18 judeţe

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru 18 judeţe din ţară, valabil de duminică, ora 16:00 până marţi la ora 21:00, a anunţat reprezentantul ANM la Ministerul de Interne, unde a fost convocat comandament de urgenţă.

„De la ora 16:00 de astăzi şi până marţi la ora 21:00, ne aflăm sub incidenţa unei avertizări meteorologice de cod portocaliu pentru 18 judeţe din partea de sud a ţării, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, sudul şi vestul Transilvaniei precum şi jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei. În acest interval vor fi ploi abundente, se vor acumula cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 70 de litri/mp”, a declarat, duminică, reprezentantul ANM.

32 de judeţe se află, până luni seara, sub avertizarea uni cod galben de furtună. Sunt aşteptate ploi şi instabilitate atmosferică accentuată. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări nowcasting cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni puternice.

Cod Galben de inundaţii până la ora 22.00, duminică, în 13 judeţe

Hidrologii au instituit un cod galben de inundaţii pe râuri din 6 judeţe, avertizarea fiind valabilă duminică, de la ora 9.30 până la ora 22.00. Este în vigoare şi o altă atenţionare de cod portocaliu pentru râuri din alte 13 judeţe din ţară.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), este cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi.

„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Bȃrlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, în judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi”, arată hidrologii. Atenţionarea este valabilă duminică, de la ora 9.30 până la ora 22.00.

Un alt cod portocaliu de inundaţii, valabil până luni, la ora 24.00

De asemenea, rămâne în vigoare o altă atenţionare cod portocaliu de inundaţii până luni la 24.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov).