MENIU

Ploieștiul, invadat de șobolani și țânțari! Primăria, fără contract pentru dezinsecție

Cel mai mare parc din Ploieşti, ”Constantin Stere”, este invadat de ţânţari şi de şobolani, în condiţiile în care în oraş nu a mai avut loc de mai multe luni o acţiune de dezinsecţie şi deratizare pe domeniul public din cauză că a expirat contractul şi nu a fost organizată o nouă licitaţie. În aceste condiţii, primarul oraşului a anunţat, joi, că va fi organizată o procedură de achiziţie directă pentru aceste servicii.

Parcul ”Constantin Stere”, care include o grădină zoologică, un lac şi o zonă special amenajată pentru grătar în aer liber, este invadat zilele acestea de şobolani şi ţânţari, după ce de la începutul anului la Ploieşti nu a mai avut loc o acţiune de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie (DDD). Această activitatea a fost sistată după ce contractul încheiat de autorităţile locale cu o firmă în domeniu a expirat, iar municipalitatea nu a încheiat o înţelegere nouă, scrie News.ro.

Primarul oraşului, Adrian Dobre, care are parcul în subordine, a catalogat, joi, situaţia drept una ”de neacceptat” şi a anunţat că va demara o procedură de achiziţie directă pentru acest serviciu.

”S-a ajuns la un moment la care gradul de suportabilitate şi din partea cetăţenilor şi este normal ceea ce spun cetăţenii, s-a ajuns la un nivel la care pur şi simplu nu mai poate fi acceptat. De aceea, astăzi, după o discuţie pe care am avut-o cu colegii din primărie (…), să începem să demarăm şi, dacă este cazul, voi semna toate aceste documente eu personal, să demarăm procedura de achiziţie directă pentru acest serviciu. (...) Este o situaţie peste care eu nu mai pot să trec, de aceea am luat această decizie. Astăzi am discutat cu colegii să înceapă această procedură, sperăm ca ea să se termine cât mai repede”, a declarat Adrian Dobre.

Edilul a făcut un ”apel la decenţă” către toţi cei care vor fi implicaţi în procedura de achiziţie, spunând că este vorba despre ”o situaţie critică”. ”Să nu ne blocăm în vâltoarea aceasta a unei licitaţii. Bineînţeles că în paralel vom da drumul şi delegării de gestiune care se face în mod normal pentru un astfel de serviciu”, a mai spus Dobre.

Potrivit acestuia, în 2016, pe domeniul public al Ploieştiului nu s-a făcut nicăieri dezinsecţie, dezinfecţie sau deratizare, ultima astfel de acţiune având loc în noiembrie anul trecut.

Activităţile de dezinsecţie în Ploieşti au fost oprite, după ce directorul economic al Primăriei a refuzat să pună viza controlului financiar preventiv propriu (CFPP) din cauză că suma stabilită prin contractul iniţial cu firma de deratizare a fost depăşită cu peste 200 la sută. În martie, primarul interimar al oraşului de la acea vreme, Cristian Ganea, anunţa că îşi asumă "pe propria răspundere” reluarea activităţii de dezinsecţie şi deratizare, în contextul în care se vorbea foarte mult despre posibila extindere în Europa a virusului Zika.

Directorul economic din Primăria Ploieşti a refuzat să pună viza din cauză că valoarea trecută iniţial în contractul pentru activităţi de tip DDD, estimată la 10 milioane de lei, a ajuns în ultimii cinci ani la aproximativ 28 de milioane de lei.

Mai multe articole despre:
Ploieşti dezinsecţie deparazitare