MENIU

Ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte a țării, începând de duminică

Ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului se vor înregistra în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, începând de duminică de la ora 14.00, până luni la ora 23.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de duminică, de la ora 14.00 până luni, ora 23.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, precum și la deal și la munte.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp.