Pleşu îl afuriseşte pe Papa Francisc
Andrei Pleşu scrie un editorial în care îl acuză pe Papa Francisc că a acceptat cadoul lui Evo Morales, preşedintele bolivian, o seceră şi un ciocan în formă de crucifix. Şi-i cere viitorului papă să prezinte scuze pentru fapta actualului papă.
Andrei Pleşu atacă dur faptul că Papa Francisc a primit cadoul făcut de preşedintele Boliviei, Evo Morales, un crucifix construit din simbolul comunist, secera şi ciocanul.
Pe de altă parte, avem de a face, aici, cu o dublă falsificare. O falsificare, mai întîi, a vechiului simbol comunist. „Secera şi ciocanul” consacrau, prin juxtapunere, solidaritatea de clasă dintre ţărănime şi proletariat, înăuntrul unei „noi ordini”, pentru care credinţa era „opium” pentru popor, unealtă burgheză de fraierit masele pauperizate. Cum să adaugi acestei ideologii imaginea-cheie a creştinismului, emblema credinţei? Dar falsificarea afectează şi religia: a anexa simbolul luptei de clasă tradiţiei creştine e a face din Iisus o figură premonitivă a marxism-leninismului, a amesteca sofistic tărîmul „Cezarului” cu cel al lui Dumnezeu, a fi, simultan, slujbaş al lui Mamona şi al lui Hristos. sursa
Alăturarea crucifixului de simbolul comunist este de netolerat, crede Pleşu. Şi aşteaptă deja scuzele viitorului Papă pentru "ereziile" Papei Francisc:
Sunt foarte tulburat de această concesie papală. Trecerea secerei şi a ciocanului, de pe steagul URSS şi al partidului comunist chinez, pe panoplia de daruri pioase ale Vaticanului mi se pare o emblemă a haosului spiritual spre care avansăm euforic. Nu mai e vorba, în acest caz, de „iubirea aproapelui”, sau a „vrăjmaşului”. E vorba de o formă de indiferenţă, de anestezie valorică, echivalentă cu suspensia oricărei forme de iubire. E vorba de înlocuirea ipocrită a discernămîntului prin coreografie de protocol. Cred, sincer, că Papa Ioan Paul al II-lea se răsuceşte în mormînt. Şi sper că viitorul Papă va găsi înţelepciunea şi limpezimea lăuntrică să-şi ceară scuze pentru acest gest smintitor al predecesorului lui.
Există însă explicaţii pentru această statuie oferită de Morales înaltului prelat. Este o replică după o lucrare a unui preot iezuit omorât de grupări paramilitare de dreapta în Bolivia, în urmă cu 35 de ani. Pleşu nu scrie nimic despre istoria respectivei lucrări:
De ce să te arunci aiurea şi să nu google-şti puţin după istoria sculpturii cu pricina, făcută după lucrarea unui preot iezuit (critic de film, jurnalist) implicat în lupte pentru drepturile minerilor. Luis Espinal Campsa fost torturat şi omorît de o grupare paramilitară de extremă dreapta (mai multe aici). Deci nu e vorba aici de kitsch, de vreo idee creaţă a lui Morales, ci pur şi simplu de istorie şi de un simbol al luptei pentru drepturile muncitorilor – ştiu, altă aberaţie istorică pentru Pleşu. (citeşte replica la textul lui Andrei Pleşu aici)