MENIU

Planul de rezervă al PNL dacă Guvernul nu va întruni cvorum

Liberalii sunt conștienți că nu va fi cvorum pentru ședința în care vor cere vot de învestire a Guvernului Orban 2, susțin surse din partid. Drept pentru care, potrivit unor informații obținute de Realitatea PLUS, deja se discută de două scenarii.

După ședința de acordare a votului de învestire a Executivului, liberalii vor convoca o ședință a BPN pentru a cere cât mai repede alt plen.

Un alt scenariu este o sesizare la CCR, depusă de președinte sau de liberali, împotriva PSD pentru că blochează ședința de vot a Guvernului Orban 2.

Camera Deputaților Și Senatul au plen reunit, luni, la ora 16:00 pentru formarea noului Executiv.

Totodată, Curtea Constituţională este aşteptată să se pronunţe, luni, privind sesizarea PSD legată de nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier.

La şedinţa de luni, cel mai probabil, nu va exista cvorum. PSD şi ALDE au anunţat deja că nu participă deloc la şedinţă.

”Luni vom fi prezenţi la grupurile parlamentrare şi nu vom participa la votul de învestire a domnului Orban. Aşteptăm răspunsul CCR, dacă este constituţional, dacă acelaşi premier demis, rămas interimar să fie iarăşi desemnat”, a anunţat, miercuri seară, Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Pro România şi PMP au precizat că vor participa la şedinţă, dar nu vor vota învestirea Guvernului Orban II.

La rândul lor, reprezentanţii USR vor fi în sală şi vor vota împotrivă.

De altfel, nici măcar parlamentarii PNL nu vor vota Guvernul Orban II, scopul declarat al liberalilor fiind ca acest Executiv să nu treacă de votul parlamentarilor, pentru a se putea ajunge la a doua propunere de Guvern care să aibă aceeaşi soartă.