MENIU

Planul Merkel: Cancelarul anunţă crearea unui fond de 500 de milioane euro pentru estul Ucrainei

<p>MERKEL</p>

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, au anunţat crearea, în curând, a unui fond special de 500 de milioane de euro pentru reconstruirea infrastructurii în regiunea Donbas, afectată de conflictul între armata ucraineană şi insurgenţii proruşi, potrivit Mediafax.

"Ne amintim cu toţii de Planul Marshall destinat Europei postbelice. Pot spune astăzi că acesta este Planul Merkel, destinat reconstruirii infrastructurii în Donbas", a spus Poroşenko.

"A venit vremea ca pacea să se instaureze în zona Donbas. Administraţia ucraineană va face totul, în colaborare cu partenerii europeni, pentru a se ajunge la pace. Dar acest lucru nu se va întâmpla în detrimentul suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei", a spus Poroşenko.

Angela Merkel a pledat, în cursul vizitei la Kiev, pentru instituirea unui armistiţiu bilateral în regiunile separatiste din estul Ucrainei. "Pentru a obţine succesul, trebuie să fie două părţi. Nu se poate ajunge la pace în mod unilateral. Sper că discuţiile cu Rusia vor fi încununate de succes. Planul există, trebuie să fie urmat de acţiuni", a spus Merkel, pledând pentru un armistiţiu bilateral în estul Ucrainei.

Angela Merkel nu a exclus posibilitatea adoptării unor noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei după trimiterea unui convoi în estul Ucrainei. "Nu putem exclude posibilitatea de a analiza noi sancţiuni, dacă nu vor exista progrese în rezolvarea crizei", a spus Merkel.

Întrebată despre anexarea regiunii Crimeea de către Rusia, Angela Merkel a catalogat acţiunea drept "ilegală", explicând că, dacă Europa ar recunoaşte legitimitatea acestei situaţii, ar fi ameninţată integritatea teritorială a tuturor ţărilor europene.

Angela Merkel a afirmat că integritatea teritorială a Ucrainei este "esenţială". "Semnificaţia vizitei mele este că Guvernul german consideră că integritatea teritorială a Ucrainei este esenţială", a spus Merkel.

Mai multe articole despre:
fond anunţ milioane euro estul Ucrainei crearea curând