MENIU

Planul de regionalizare al României, adus din nou în discuție de Marcel Ciolacu. Ce spune premierul despre reforma teritorială

Planul de regionalizare al României, adus din nou în discuție de Marcel Ciolacu

În cadrul unei conferințe de presă ținute, joi, la Timișoara, Premierul Marcel Ciolacu a declarat că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ.

"Reforma bugetară şi regionalizarea teritorială vor trebui făcute în România. Cu adevărat, nu vor trebui făcute strict ce-i sub 1.000 de locuitori. Trebuie o analiză foarte clară şi trebuie venit cu un plan. Noi avem sistemul de administraţie publică, sistemul INA, sistemul francez, de asta e şi atât de stufos. Ei au guvernatori pe regiuni, care intervin ca să nu mai existe aceste decalaje între regiunile de dezvoltare, ce s-a întâmplat între Timişoara şi Bacău, de exemplu. În niciun stat nu se întâmplă acest lucru sau între Cluj şi sudul ţării. Şi atunci se venea cu acest instrument. Nu ştiu dacă mai este foarte de actualitate. Când l-au făcut polonezii, în loc să ai 10.000 de proiecte pe fonduri europene, aveai două proiecte integrate şi normal că au avut o absorbţie de fonduri europene de 110%. România avea 54%", a spus Marcel Ciolacu.

Ioan Andone a recunoscut motivul pentru care se va muta în Spania: ”Cheltuiesc mai puțini bani decât în București!”

El a adăugat că trebuie făcută şi o reformă în administraţia publică centrală şi locală.

"S-au pierdut anumiţi paşi, dar pe fond, ca în administraţia publică, unde trebuie făcută o reformă, şi centrală, şi locală, şi regionalizarea va trebui. Asta nu înseamnă că se vor desfiinţa, vor fi regiuni, se vor depune proiectele împreună şi se vor face anumite comasări, dar după un studiu foarte exact pe fiecare judeţ în parte. E zonă depopulată, de munte, trebuie să vii cu instrumente de echilibru, trebuie să acoperi decalajul", a explicat Ciolacu.

Un gigant farmaceutic a dat în judecată Pfizer-BioNTech pentru tehnologia vaccinurilor anti-COVID-19