MENIU

Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Suceava, după un accident în care sunt implicate 11 persoane - A intervenit elicopterul SMURD

Accident

Autorităţile au activat, duminică, Planul Roşu de Intervenţie în judeţul Suceava, după un accident în care sunt implicate 11 persoane.

 

UPDATE: 

”În urma evaluarii cadrelor medicale, o victimă este inconştientă, iar celelalte 10 au diferite traumatisme. În momentul de faţă, primesc îngrijiri medicale şi sunt stabilizate, urmând a fi transportate la spital”, a mai transmis ISU Suceava. 

Sursa citată a precizat că unui bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani i se aplică manevre de resuscitare.

Duminică, in jurul orei 18:30, pe DN2 (E85), pe raza comunei Drăgușeni a avut loc un accident rutier cu implicarea unei autoutilitare și a altor două autoturisme.

S-a constituit o echipă operativă formată din polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni dar și din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava, iar din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul unei autoutilitare în care se mai aflau 4 persoane și care se deplasa din direcția Fălticeni către Roman a pătruns pe contrasens unde a lovit succesiv două autoturisme care circulau în coloană din sens opus.

Din primele date cauza pătrunderii pe contrasens ar fi un ușor derapaj în condiții de carosabil umed pe fondul vitezei excesive, nefiind însă exclusa nici utilizarea în timpul condusului a unor mijloace sau dispozitive de natură a distrage atenția la volan.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a 2 bărbați (pasageri în autoutilitara care a pătruns pe contrasens), dar și ranirea ușoară a celorlați 2 pasageri din autoutilitara și a șoferului acesteia (toți bărbați, din zona orașului Cajvana, care se deplasau pentru lucrări in construcții pe raza județului Vrancea).

De asemenea, din celelalte doua autoturisme implicate a rezultat rănirea ușoară a 4 adulți și 2 copii, fără probleme majore.

Conform ISU Suceava, pentru o optima gestionare a situatiei, la nivelul judetului Suceava s-a activat Planul Rosu de Interventie.

La fata locului au fost alocate doua autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, 8 ambulante SAJ, 3 echipaje SMURD si un elicopter.

Toți șoferii urmează sa fie testați cu aparatul etilotest și sa le fie prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă niciunul nu prezintă halenă alcoolică.

La acest moment circulația este blocată pe ambele sensuri.

Se desfășoară cercetări petru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
Accident