MENIU

Plan roșu de urgență în Bihor, după o furtună puternică: un mort şi 16 răniţi

Plan roșu de urgență în Bihor, după o furtună puternică. Un om a murit, cel puţin 10 sunt răniți
<p>Plan roșu de urgență &icirc;n Bihor, după o furtună puternică. Un om a murit, cel puţin 10 sunt răniți - Foto: ISU Bihor</p>
<p>Plan roșu de urgență &icirc;n Bihor, după o furtună puternică. Un om a murit, cel puţin 10 sunt răniți - Foto: ISU Bihor</p>
<p>Plan roșu de urgență &icirc;n Bihor, după o furtună puternică. Un om a murit, cel puţin 10 sunt răniți - Foto: ISU Bihor</p>
<p>Plan roșu de urgență &icirc;n Bihor, după o furtună puternică. Un om a murit, cel puţin 10 sunt răniți - Foto: ISU Bihor</p>

Un bărbat de 60 de ani a murit, iar alte 16 persoane, între care cinci copii, au fost rănite, duminică seară, într-un camping din localitatea Bulz din judeţul Bihor, după ce peste mașina în care se aflau a căzut un arbore. Aproximativ 70 de copaci s-au prăbuşit, în urma unei furtuni violente.

Furtună violentă, cu 17 victime, duminică seara în zona unui camping din judeţul Bihor. Mai mulţi copaci au căzut peste maşinile şi corturile din campingul turistic. Aproximativ 100 de turişti se aflau în camping la acel moment.

Potrivit reprezentanţilor ISU, o singură persoană dintre cele rănite se află într-o stare extrem de gravă, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale în timpul nopţii, iar medicii îşi păstrează un pronostic rezervat, transmite Realitatea TV. Cei cinci minori răniţi au vârste curprinse între 7 luni şi 15 ani şi prezintă contuzii minore.  

Victimele furtunii din Bihor participau la o reuniune religioasă

Victimele furtunii din Bihor participau la o reuniune religioasă în campingul din Bulz. E vorba despre Tabăra "Cristos Pentru România" 2017, programată să aibă loc în perioada 21-27 iulie.

UPDATE 00:40 - Numărul turiștilor identificați ca fiind răniți, pe lângă persoana decedată, în campingul din localitatea Bulz, a crescut la 15 în urma evaluărilor efectuate, 12 dintre victime fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean din Oradea și trei, la spitalul din Huedin, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana, cpt. Camelia Roșca.

"Dintre răniți, doi sunt în stare gravă", a precizat Roșca.

Potrivit acesteia, cele trei echipaje SMURD din Cluj chemate la Bulz au fost întoarse din drum, deoarece, după evaluarea făcută la fața locului, s-a constatat că intervenția celor 11 echipaje SMURD din Bihor este suficientă.

Salvatorii încă verifică zona, pentru a se asigura că nu mai există alte victime, căutările extinzându-se și pe valea Brătcuței, conform reprezentantei ISU Crișana.

UPDATE 00:00 - În total, 16 persoane sunt rănite, dintre care două sunt în stare gravă și cinci în stare stabilă. Acești șapte răniți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Oradea, a anunțat coordonatorul SMURD Hadrian Borcea.

Două zone de camping au fost afectate de furtună. Nu s-au înregistrat incidente grave în cel în care se aflau cele mai multe persoane (în jur de 150). Oamenii răniți de fenomenele meteo extreme se aflau în celălalt camping, în care, conform autorităților, ar fi stat 20-30 de persoane.

UPDATE 11:20 - Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit, iar alte patru persoane, dintre care doi copii, au fost rănite într-un camping din localitatea Bulz, situată lângă Oradea, după ce un copac a căzut peste maşina în care se aflau, în timpul unei furtuni.

Alte câteva persoane au fost rănite după ce alt pom a căzut peste corturile lor, în aceeași localitate.

Potrivit unui medic SMURD, în aval față de localitatea Bulz, în care era așezat campingul, ar mai putea fi persoane rănite în urma furtunii.

În județul Bihor a fost declanșat cod roșu de intervenții, după o furtună puternică care a avut loc duminică seară. Mai mulți pomi au căzut peste corturile și autoturismele dintr-un camping în care se aflau 23-30 de persoane.

”Din cauza manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, mai mulți turiști aflați într-un camping au fost răniți de căderile de grindină. Având în vedere informațiile comunicate de apelanții 112 despre posibilitatea unui număr mare de răniți, la locul intervenției au fost dislocate trei ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”, au anunțat reprezentanții IGSU.

Duminică seară sunt în vigoare atenționări Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi, grindină și descărcări electrice valabile pentru mai multe județe ale țării.

 
Mai multe articole despre:
furtuna Bihor