MENIU

Plaja din Mamaia va suferi din nou lucrări - Operațiunile se vor desfășura la debutul sezonului estival

Plaja din Mamaia

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a venit cu explicaţii după ce marea, în urma furtunilor din ultimele zile, a afectat o parte din plaja din Mamaia, afirmând că “iarna se estimează preluarea nisipului din plaja uscată şi antrenarea acestuia în zona submersă” ceea ce va face ca fundul apei să se aplatizeze, menţionând că situaţia plajei va fi corectată după sezonul de iarnă, până la debutul sezonului estival.

ABADL a transmis, printr-un comunicat de presă, că profilul de plajă din Mamaia funcţionează aşa cum s-a anticipat de la etapa de proiectare. 

“Încă din iulie - august 2021 în proiectul pentru zona Mamaia se prevedea un profil stabilit la etapa studiului de fezabilitate (profilul final dorit de beneficiar) şi un profil de execuţie (care este extins faţă de cel final, cu până la 60 de metri, diferenţa reprezentând un volum <<de sacrificiu>>). În imagini se poate vedea că iarna (winter profile) se estimează preluarea nisipului din plaja uscată şi antrenarea acestuia în zona submersă unde fundul apei se va aplatiza şi în anul următor vom regăsi o situaţie mult mai bună. La finalul execuţiei am observat cu toţii o plajă mult extinsă si au fost indicate câteva probleme temporare, una dintre acestea fiind progresia rapidă în adâncime a zonei de îmbăiere. Acest inconvenient temporar, aşa cum menţionam anterior, se va stabiliza în anii următori (în special în sezonul rece, acesta fiind caracterizat de furtuni marine mai puternice) iar modalitatea de stabilizare este erodarea unui volum tampon de nisip din plaja emersă”, a explicat Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. 

Sursa citată menţionează că pe o parte din lungimea plajei din Mamaia acest fenomen se manifestă prin crearea unei zone asemănătoare unei mici faleze. 

“Ceea ce putem observa astăzi pe o parte din lungimea plajei noi din Mamaia, este manifestarea acestui fenomen şi formarea în zona de interfaţă (la linia ţărmului) a unei zone asemănătoare unei mici faleze. Denumirea fenomenului este de cliffing, şi se produce şi pe plajele naturale însă la o scara mai mică. Intervenţia umană asupra profilului plajei a creeat un dezechilibru iniţial, care se va corecta natural prin acţiunea valurilor asupra plajei. În anii următori, fenomenul va scădea în intensitate până la atingerea stabilităţii când acesta nu se va mai manifesta semnificativ”, a mai menţionat ABADL. 

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a mai anunţat că înainte de sezonul estival situaţia plajei va fi corectată. 
“Pe parcursul sezonului rece acesta va progresa şi va suferi noi modificări urmând ca înainte de debutul sezonului turistic 2023 să fie analizată situaţia profilului plajei şi corectată, dacă este necesar, astfel încât, activităţile specifice sezonului turistic să se desfăşoare în condiţii optime.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa, va asigura intervenţia mecanizată necesară începând cu finalul lunii februarie 2023, astfel încât până în luna mai, plaja sa fie pregătită pentru sezonul turistic”, a mai explicat Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Mai multe articole despre:
plaja mamaia