Plafonarea facturilor de energie ajunge în Parlament. Politicienii se contrazic privind cea mai bună variantă
Parlamentarii discută luni măsurile prin care Guvernul vrea să ţină sub control explozia preţurilor la energie şi gaze. Potrivit PSD, plafonarea nu va duce la scăderea facturilor, pentru că e făcută la prețuri mai mari decât cele din prezent. În paralel, si PSD a depus un proiect de lege în acest sens.
Potrivit amendamentelor prezentate de Guvern, în urma plafonării, consumatorii casnici ar urma să plătească cel mult 1 leu/KWw pentru energia electrică și 0,37 lei/KWh pentru gazele naturale, transmite Realitatea Plus.
Pentru sprijinirea firmelor în fața scumpirilor, Guvernul propune reducerea TVA la 5% la baza de impozitare pentru energie electrică/ gaze naturale la clienții finali, exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare, accizei, iar pentru gaze naturale exceptarea de la plata accizei.
Pe de altă parte, parlamentarii PSD au depus un proiect de lege care prevede plafonarea în alte condiții, mai avantajoase pentru consumatori, susțin inițatorii. Practic, în varianta social-democraților, există un preț unic la care se plafonează atât gazele naturale, cât și energia electrică - 0,67 lei/KWh.
În paralel, Guvernul propune și revenirea la păsuirea consumatorilor care nu-și pot achita facturile pe perioada de iarnă. Astfel, la cererea scrisă a debitorului, se suspendă pentru 1-6 luni plata consumului, iar recuperarea sumelor datorate ar urma să se facă până pe 30 noiembrie 2022.
Guvernul a mai aplicat acest sistem pe perioada pandemiei, dar l-a sistat la solicitarea companiilor de energie, care au atras atenția că s-au acumulat sume uriașe, a căror achitare este imposibilă.