Piste distruse pe Aeroportul Otopeni: Siguranța pasagerilor, pusă în pericol. Când încep reparaţiile
Gropile de la aeroport, astupate joia, după Paște. Deși în ultima perioadă evenimente neplăcute au tot avut loc pe Aeroportul Otopeni din cauza pistelor distruse, iar siguranța pasagerilor este în continuare pusă în pericol, ministrul transporturilor, Lucian Șova, începe cu greu lucrările de reabilitare.
Potrivit Companiei Naționale de Aeroporturi București, la Henry Coandă vor avea loc mai multe reparații de întreținere. Intervențiile se vor face în mai multe etape și presupun repararea dalelor de beton degradate de pe platforma 1 și a căilor de rulare aferente.
De asemenea, Ministerul Transporturilor va efectua lucrări de întreținere a stratului de uzură la căile de rulare și va așterne un nou strat asfaltic pe pista 2.