Ping-pong cu ancheta vaccinului toxic: Nici până acum nu s-a găsit un vinovat
Ping- pong cu ancheta unuia dintre cele mai mari scandaluri din sanatate! Vorbim despre dosarul vaccinului toxic de la Institutul Cantacuzino.
Fiind deschis în anul 2014, cazul s-a plimbat de la Parchetul General la Direcția Națională Anticorupție, iar acum a ajuns o parte pe masa procurorilor de la Parchetul Capitalei, iar o alta la Parchetul Curții de Apel București.
Dosarul a fost deschis în 2014, iar în 2016 a fost trimis la DNA
Ancheta vaccinului toxic a fost trimisă, după aceea, la Parchetul Capitalei.
Prejudiciul din acest dosar este estimat la 2 milioane de euro, însă se pare că până acum procurorii nu au găsit niciun responsabil pentru situaţia privind vaccinul antigripal produs în 2014 la Institutul Cantacuzino.
Totul a început în anul 2013 când ministrul de atunci al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa că în pentru sezonul 2013-2014 românii vor fi vaccinaţi antigripal cu un produs românesc, fabricat la Institutul Cantacuzino.
România trebuie să devină independentă pe principalele tipuri de vaccinuri, ba chiar un exportator de astfel de produse, spunea atunci ministrul Eugen Nicolăescu.
Însă, planurile nu au ieşit aşa cum s-ar fi dorit. După ce au fost produse 400.000 de doze de vaccin antigripal, în urma unei analize efectuate de Administraţia Naţională a Medicamentului, s-a constantat că acestea nu sunt bune. Motivul: vaccinul care nu era conform cu cerinţele europene şi ar fi putut provoca mai multe efecte adverse, printre care febră şi chiar şoc anafilactic.
Dozele de vaccin produse de Institutul Cantacuzino au au fost date în folosinţă, iar lunia de producţia a fost închisă.
Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Şi în 2012, povestea a fost aceeaşi: multe loturi cu doze fabricate la Institutulul Cantacuzino au fost retrase de pe piaţă, după ce peste 500.000 de doze de vaccin antigripal au fost găsite cu concentraţie scăzută la tulpina B.
Acum, autorităţile vor să reînceapă iar la Cantacuzino. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, a anunţat pe 8 august că se ia în calcul producţia de vaccinuri BCG (antituberculoză) la Institutul Cantacuzino peste cel puţin doi ani, urmând cele antigripale.