Piloții ucraineni de pe F-16 ar putea să fie pregătiți în România
România ar fi luată în calcul ca o posibilă locație pentru a instrui piloții ucraineni să piloteze avioane de luptă F-16, potrivit a trei surse oficiale care au cunoștință de acest plan, informează POLITICO.
"România este unul dintre site-urile pe care coaliția le caută pentru a găzdui antrenamente”, au declarat, sub protecția anonimatului, un oficial occidental și 2 americani, identificați drept actual și fost oficial ai Pentagonului, scrie Politico.
Un grup special desemnat lucrează la negocierea unui contract pentru desfășurarea antrenamentului aeronavelor la un loc din România, au mai declarat aceștia.
Este probabil ca Lockheed Martin, care construiește F-16, să conducă antrenamentul, au adăugat aceștia, mai scrie Politico.
Danemarca și Țările de Jos conduc efortul multinațional de instruire, dar partenerii nu au încă un răspuns clar la întrebarea ce țări ar furniza aeronavele necesare antrenamentului?
Oficialii europeni n-au comentat scenariul potrivit căruia ar fi în discuție o propunere ca piloți ucraineni să fie pregătiți în România.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Olandez al Apărării ar spune doar că partenerii lucrează la înființarea unui centru de antrenament F-16 în Europa de Est, ar că discuția despre ce țari vor dona avioane nu a fost încă soluționată.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Lockheed a confirmat că firma este pregătită să antreneze piloți ucraineni să zboare pe F-16, de îndată ce țările occidentale acceptă să le trimită. „Livrarea de F16 nu este acum pe masa discuțiilor. Lucrăm foarte mult pentru a începe pregătirea F-16 (cu Danemarca -N.R.) pentru a antrena piloți ucraineni] cât mai curând posibil”, a spus purtătorul de cuvânt.
Ministrul interimar al apărării al Danemarcei a declarat că speră să poată prezenta un „concept” pentru summitul NATO de la Vilnius din iulie și că antrenamentul va începe mai târziu în această vară.
Ministerul român al Apărăii a transmis, într-o declarație prin e-mail către Politico, faptul că Bucureștiul „salută inițiativa de a stabili o coaliție a aliaților NATO pentru a asigura pregătirea piloților pentru avioanele F-16". "Reiterăm faptul că România lucrează îndeaproape cu aliații săi din NATO, cu partenerii săi din UE, cu partenerii săi strategici și cu conducerea Ucrainei pentru a se asigura că națiunea ucraineană are capacitatea de a rezista și de a se opune în mod eficient agresiunii ilegale rusești și ocupației teritoriului suveran al Ucrainei", potrivit declarației.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și președintele Statului Major interarme, generalul Mark Milley, au primit săptămâna trecută o informare cu privire la progresele grupului, a declarat Austin presei, în timpul unei vizite la Bruxelles, adăugând că "mai este mult de lucru".