Pilot depistat cu malarie, transportat de urgenţă de la Bacău la Bucureşti
Un pilot care era internat la Spitalul Judeţean Bacău pentru mai multe investigaţii a fost diagnosticat cu malarie şi transportat de urgenţă, cu un elicopter SMURD, la Spitalul “Victor Babeş” din Capitală.
Potrivit directorului medical al spitalului din Capitală, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost urcat în elicopter şi adus în Bucureşti imediat ce a fost pus diagnosticul.
"Este vorba despre un pilot de 46 de ani care a fost internat la Spitalul din Bacău. După ce a fost pus diagnosticul, medicii băcăuani au decis transferarea de urgenţă a bărbatului la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale «Victor Babeş» din Capitală. Este al cincisprezecelea caz de malarie internat în Spitalul «Victor Babeş» în 2015", a spus Corneliu Popescu, potrivit mediafax.ro.
Medicul a mai precizat că, anual, se internează între 30-40 de persoane depistate cu malarie, toate vindecându-se. De asemenea, acesta a adăugat că 99% dintre astfel de cazuri vin din Africa.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, pilotul de aviaţie a ajuns în stare gravă la unitatea medicală în cursul serii de luni, după ce a stat acasă cinci zile cu febră şi o stare generală de rău.
În urma investigaţiilor de specialitate făcute, medicii au constatat că bărbatul avea o insuficienţă hepato-renală şi trombocitopenie, fiind suspect, într-o primă fază, de meningo-encefalită.
"Ţinând cont de contextul în care pacientul a ajuns la spital şi de faptul că era pilot de aviaţie şi venea din Mozambic, s-au făcut analize pentru o suspiciune de malarie. Totodată, medicul infecţionist a luat legătura cu specialiştii Spitalului «Dr. Victor Babeş» Bucureşti, obţinând acordul unui transfer la această unitate medicală specializată în tratarea maladiile tropicale", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.
Malaria este o boală infecţioasă des întâlnită în zonele tropicale şi subtropicale, care se manifestă prin febră aparută la şapte zile de la prima posibilă expunere. Parazitul malariei este transmis prin înţepătura femelei ţânţarului anofel.