Pierde tramvaiul în fiecare zi, de șase luni. Ce face de fiecare dată când ajunge în stație
Un bărbat din Manchester, Marea Britanie, a devenit o vedetă locală după ce a pierdut în fiecare zi tramvaiul, timp de șase luni.
Britanicul ajunge în stație cu doar câteva secunde după ora de plecare a tramvaiului și aleargă după acesta, însă niciodată nu-l mai prinde.
Ceilalți călători care iau tramvaiul din aceeași stație s-au obișnuit cu obiceiul bărbatului și au început să facă glume în fiecare zi pe seama sa. Unii dintre ei l-au și filmat și au publicat imaginile pe rețelele de socializare. ”Nu înțeleg de ce nu pleacă mai devreme cu 60 de secunde”, a spus unul dintre ei, mărturisind că nu-și dă seama cum de bărbatul nu a încercat niciodată să ajungă mai repede cu doar câteva clipe pentru a fi la timp în stație.