MENIU

Pielea electronică, noua descoperire a cercetătorilor chinezi

Pielea electronică, noua descoperire a cercetătorilor chinezi. Foto: Captură YouTube

Cercetătorii chinezi au inventat pielea electronică! Inspirată din structura biologică a pielii umane, cea artificială va putea percepe și decodifica semnale mecanice. O porțiune de mărimea vârfului unui deget arătător conține nu mai puțin de 240 de senzori. 

Pielea electronică are țesuturi asemănătoare celei umane. Cu ajutorul unor celule receptoare din piele, oamenii pot să perceapă forțe și tensiuni. Astfel, pielea joacă un rol crucial în adaptarea la mediul exterior. Noua descoperire ar putea revoluționa domeniul roboților medicali.

Această piele electronică este capabilă să realizeze simultan decodificarea şi perceperea a trei semnale mecanice - presiune, frecare şi tensiune - la nivel fizic, potrivit studiului publicat recent în revista Science, arată chinadaily.com

Doi martori-cheie în cazul tinerilor români luați de ape în Italia dau peste cap datele anchetatorilor: "Aveau timp să se salveze, i-am văzut confuzi"

„Un petic de piele electronică, de dimensiuni comparabile cu vârful unui deget arătător, este echipat cu 240 de senzori metalici, fiecare având o dimensiune cuprinsă între două şi trei sute de micrometri. Dispunerea lor spaţială imită îndeaproape distribuţia celulelor receptoare tactile din pielea umană”, a declarat Zhang Yihui, autorul corespondent al studiului.

Senzorii colectează semnale care sunt procesate meticulos şi ulterior rafinate prin algoritmi de învăţare profundă, permiţând pielii biomimetice să distingă textura şi contururile obiectelor cu o precizie remarcabilă.

Echipați cu piele electronică, roboții electronici ar putea fi capabili să diagnosticheze o serie de boli încă din stadiile incipiente. Mai mult, invenția ar putea fi folosită pentru monitorizarea stării de sănătate a pacientului. 

Loialitate extraordinară: Cum au încercat doi câini să salveze viața stăpânului lor strivit de tractor

Mai multe articole despre:
piele piele electronica roboti senzori