MENIU

Avertismentul medicilor: Motivul şocant pentru care nu mai trebuie să porţi astfel de pantofi

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, milioane de persoane din întreaga lume se confruntă cu dureri articulare la nivelul picioarelor, genunchii și gleznele fiind printre cele mai afectate.

De la exces ponderal până la purtarea tocurilor, de la practicarea sportului fără echipament adecvat până la accidente la schi, toate pot deteriora calitatea ligamentelor, meniscului și cartilagiilor, fenomen însoțit frecvent de dureri.

“Excesul ponderal este extrem de periculos pentru sănătatea membrelor inferioare: gândiți-vă că atunci când mergem, fiecare genunchi, pe rând, preia greutatea corporală. La fel, se întâmplă când avem activități obișnuite, când urcăm scări, când ne așezăm pe scaun etc. Asta ca să nu mai vorbesc de activitățile sportive intense care suprasolicită și mai mult genunchii la persoanele care au kilograme în plus”, avertizează profesorul Alper Kaya, specialist în tratarea leziunilor sportive și în intervenții chirurgicale destinate genunchiului.

În aceste condiții, specialiști recomandă eliminarea excesului ponderal și practirea unor activități precum înotul sau mersul alert, pentru a evita îmbolnăvirea articulației genunchiului pe termen lung. O greșeală frecventă care poate leza membrele inferioare este practicarea sportului fără echipament adecvat.

“Trebuie să fim foarte atenți la alegerea echipamentului deoarece talpa pantofului este singura suprafață care atinge pământul. Fie că alergăm, fie că doar mergem, creierul își ia informația despre suprafața pe care suntem prin intermediul pantofilor. Noi diagnosticăm probleme la nivelul gleznei sau labei piciorului fie din cauza purtării unor echipamente neadecvate, fie a unor pantofi vechi. Pantofii trebuie schimbați după o anumită perioadă de purtare, iar în cei destinați activității sportive trebuie aleși în funcție de tipul de mișcare pe care o face persoana respectivă”, completează medicul ortoped Tekin Kerem Ülkü, specialist în chirurgia piciorului și traumatologie.

Medicii ortopezi sunt extrem de fermi și în ceea ce privește purtarea tocurilor, pe care o consideră un coșmar pentru picioare. Asta pentru că, în timp, poate produce deformări permanente la nivelul gleznei și labei piciorului.

“Nu e important doar timpul petrecut pe tocuri, contează și cât de des poartă o femeie pantofi cu toc. De exemplu, dacă o femeie stă pe tocuri zilnic, timp de o oră, în timp pot apărea probleme. De aceea, sfatul nostru pentru persoanele care preferă pantofii cu toc este să le poarte cât de puțin posibil. Dar și talpa plată a pantofilor sau a papucilor poate fi o problemă pentru că duce la creșterea presiunii în călcâi ceea ce poate provoca dureri, probleme ale gleznei și tendonului lui Achile”, afirmă medicul ortoped Tekin Kerem Ülkü.

O altă situație care periclitează capacitatea de mișcare o reprezintă accidentele sportive. Iar cele de sezon, la schi, sunt printre cele mai periculoase pentru genunchi.

“În practica mea, ajung pacieții tineri cu rupturi ale ligamentelor încrucișate ca urmare a accidentărilor sportive. În funcție de tipul de problemă, putem recomanda terapii de recuperare, medicamente antiinflamatoare, injecții și intervenții chirurgicale. Există pacienți tineri la care afectările meniscului nu se pot rezolvate prin fizioterapie sau alte tratamente așa că trebuie să intervenim chirurgical. În anii ’90, au început să se facă intervențiile artroscopice pentru leziunile meniscului. Acestea diferă de intervențiile deschise pentru că prin acestea, se îndepărtează doar porțiunea afectată a meniscului. În anii 2000, a început să fie luată în calcul repararea meniscului, iar eu, la ora actuală, în practica medicală, nu mai îndepărtez meniscurile, ci le repar, chiar și la persoanele de 50 de ani”, afirmă profesorul Alper Kaya.

Mai multe articole despre:
sănătate pantofi cu toc picioare umflate