MENIU

Piaţa Revoluţiei ar putea să devină spaţiu exclusiv pietonal. Propunerea viceprimarului Bujduveanu - Cum ar afecta asta traficul

Stelian Bujduveanu/ Facebook

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a propus, luni, transformarea Pieţei Revoluţiei în spaţiu exclusiv pietonal. Practic, vorbim despre zona din jurul Ateneului Român, care cuprinde Piaţa George Enescu, Piaţa Revoluţiei şi parcarea din faţa Ministerului Afacerilor Interne.

Stelian Bujduveanu a precizat că proiectul implică transformarea în sens a unic a străzii Ion Câmpineanu, astfel încât să poată prelua fluxul de pe Calea Victoriei. Viceprimarul a menţionat că a avut o discuţie pe această temă cu specialiştii de la Comisia Tehnică de Circulaţie. Totodată, s-a declarat convins că proiectul va fi implementat, în contextul succesului pe care l-a avut iniţiativa de pietonalizare a Căii Victoriei, în week-end-uri, relatează Agerpres.

"Avem un proiect - şi îl vom lansa. E faimos proiectul, toată lumea a discutat, dar nimeni nu l-a pus pe hârtie. Ştiţi toată zona de la parcarea George Enescu, de la Ateneu din faţă? Din analizele noastre şi din punctul nostru de vedere - şi al meu personal - este singura zonă care se pretează pentru a fi o veritabilă zonă pietonală, de \"leisure\" pentru Municipiul Bucureşti. (...) Avem şi proiectul PIDU - pietonalizarea din faţa Comitetului Central. Dar hai să fim mult mai curajoşi. Şi proiectul pe care noi îl avem astăzi la nivelul Direcţiei Transporturi şi pe care îl vom lansa în perioada următoare este o sistematizare a traficului, încât să împingi traficul de pe Calea Victoriei, de la intrarea în piaţă, pe Ion Câmpineanu, iese în faimoasa intersecţie care dă în sus, spre Magheru. Adică tu reuşeşti să fluidizezi toată zona de acolo. Şi ai, în sfârşit, în Municipiul Bucureşti o piaţetă care poate fi amenajată", a precizat el, în cadrul unei dezbateri.

Proiectul va fi supus dezbaterii publice. Vestea bună, spune oficialul de la apitală, este căacesta nu necesită exproprieri, nici plan urbanistic zonal şi poate fi implementat în timp foarte scurt.

"Sensurile de mers şi închiderea spaţiului se pot face peste noapte. Implicaţiile ulterioare, de excavare şi creare a unui parcaj subteran, aşa cum s-a dorit - care să fie extins pe toată porţiunea aceasta - evident, va dura mulţi ani. (...) De ce l-am gândit? Putem salva spaţiul verde din spate, de la Sala Palatului. Ştiţi acele două mari parcări, care au fost mult dezbătute în PIDU. Fiecare parcare, dreapta şi stânga, cele două alveole, presupun câte 500 de locuri de parcare. E o crimă să distrugi tot spaţiul acela verde, ca să pui parcare. Ca să pui maşinile subteran - indiferent ce o să spună specialiştii, că ai sol de doi metri - ai pomi, ai verdeaţă. Du-te, domnule peste drum, că e bulevard, fă acolo parcare subterană", a explicat el.

Bujduveanu a menţionat că Bucureştiul este în prezent un oraş "neprietenos cu oamenii". În acest sens a precizat că în ultima perioadă nu a existat "o viziune a edililor" de a trece de la un oraş "gândit pentru maşini şi pentru trafic" la un oraş "pentru oameni".

"Fiecare are un oraş preferat. De ce ne place Milano? Pentru că vedem piaţeta mare din faţa Domului? De ce ne place enorm Trafalgar Square? Dacă facem un exerciţiu foarte simplu şi fiecare numeşte oraşul lui preferat sau zona lui preferată, unde a fost în vizită, o să vedeţi că avem un singur punct comun cu toţii. Un spaţiu comun, care adună diferite activităţi, de la faimosul Times Square, în New York... Asta ne atrage la un oraş în străinătate şi asta ar trebui se ne dea de gândit. Pentru că niciun proiect din ultimii zece ani nu a luat în calcul cetăţeanul, ci s-a axat prea mult pe a rezolva o problemă - traficul, termoficarea, curăţenia - dar nu s-a gândit la cetăţeanul care este în centrul acestor probleme", a mai spus Stelian Bujduveanu.

Mai multe articole despre:
piata revolutie pietonala stelian bujduveanu