Pianist român, decorat de Regina Marii Britanii. A fost numit Comandor al Imperiului Britanic
Pianistul Radu Lupu, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români la nivel internaţional, a fost distins de regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul de Comandor al Imperiului Britanic, pentru „serviciile sale aduse muzicii”, potrivit theguardian.com.
Radu Lupu s-a numărat printre personalităţile din toate domeniile care au fost înnobilate în preajma Anului Nou de regina Marii Britanii şi cărora le vor fi înmânate aceste decoraţii în 2016.
Alături de Radu Lupu au fost decorați actorii Idris Elba, Imelda Staunton, Barbara Windsor, Sian Phillips, James Nesbitt, scenaristul Peter Morgan şi solistul trupei Blur, Damon Albarn.
Pianistul, în vârstă de 70 de ani, este în prezent unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români la nivel internaţional.
Născut la Galaţi, pe 30 noiembrie 1945, pianistul Radu Lupu este artistul despre care s-a spus că „a adus cel mai aproape muzica de vorbire”, potrivit site-ului Festivalului Enescu.
Mai multe articole despre:
Regina Marii Britanii
decorat
Regina Elisabeta a II-a
comandor
radu lupu
pianist roman