MENIU

Pfizer plătește 93 de milioane de dolari ca să scape de un proces în care a fost acuzat de conspirație

Pfizer plătește 93 de milioane de dolari ca să scape de un proces în care a fost acuzat de conspirație

Compania farmaceutică Pfizer a fost acuzată de conspirație și plătește acum 93 de milioane de dolari pentru a scăpa de acest caz. 

Gigantul vrea să achite suma uriașă pentru a scăpa de acuzațiile aduse de mai mulți distribuitori de medicamente din Statele Unite. Într-o declarație de presă, conducerea Pfizer a negat acuzațiile și le-au numit ca fiind lipsite de fond. 

Compania farmaceutică Pfizer a fost de acord să plătească 93 milioane de dolari pentru a soluţiona un caz în care a fost acuzată de distribuitori că a conspirat cu compania indiană Ranbaxy Laboratories să amâne vânzările versiunilor mai ieftine, generice ale medicamentului împotriva colesterolului Lipitor.

Dieta mortală promovată de vedete pe rețelele de socializare. Postul negru timp de 40 de zile, pericolul care îi poate duce pe fani direct la urgențe

Avocații reprezentând cumpărătorii medicamentului Lipitor, printre care se numără Rochester Drug Co-Operative și Drogueria Betances din Puerto Rico, au făcut public acordul într-un dosar, miercuri, la tribunalul american din Trenton, New Jersey. Procesul împotriva distribuitorilor va fi continuat împotriva Ranbaxy, au declarat avocații.

Propunerea de acord, care trebuie să fie aprobată de către un judecător, vine după peste zece ani de litigii în care Pfizer nu și-a recunoscut responsabilitatea.

Într-o declaraţie, Pfizer a numit acuzaţiile ca fiind „lipsite de fond, faptic şi juridic”. Compania a spus că înţelegerea a fost „echitabilă, rezonabilă şi cea mai bună modalitate de a rezolva acest litigiu”. Un reprezentant al Sun Pharma, care a achiziţionat Ranbaxy în 2014, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu. 

Decizie scandaloasă în dosarul angajărilor pe bani de la Spitalul Județean Botoșani. Inculpatele se pot întoarce la muncă

Pfizer a lansat pe piață Lipitor în 1997, iar medicamentul a generat vânzări de peste 130 de miliarde de dolari în primii 14 ani de la lansare. Distribuitorii farmaceutici au susținut că Pfizer a încercat fraudulos să-și prelungească drepturile de brevet asupra medicamentului.

Ei au acuzat compania că a plătit sume către Ranbaxy pentru a amâna lansarea unei versiuni generice a Lipitor și că a fost implicată într-un litigiu fals cu Ranbaxy referitor la medicament.

Avocații reclamanților au explicat că acordul oferă beneficii financiare imediate membrilor procesului și reduce riscul continuării litigiilor, posibilelor apeluri și nicio recuperare. Reprezentanții legali au adăugat că vor cere până la aproximativ 31 de milioane de dolari, dub formă de costuri legale, de la fondul de decontare. 

Păcăleala cumpărării de vechime în muncă. Mai merită investiți banii în anii lipsă, după ce guvernul a scumpit contribuția?

Mai multe articole despre:
pfizer proces avocati medicament conspiratie