MENIU

Pfizer: A TREIA doză de vaccin anti-Covid, "probabil necesară"

Noile tulpini vor juca un rol cheie / Foto: Profi Media

Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil "nevoie" de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP.

"O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate", a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC.

"Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie", a adăugat el.

"Este extrem de important să reducem la maxim numărul persoanelor vulnerabile la virus", a adăugat Albert Bourla.

Mai devreme, directorul celulei anti-COVID-19 din cadrul administraţiei Biden afirmase, de asemenea, că americanii vor trebui să se aştepte să primească un rapel al vaccinului pentru a-i proteja împotriva noilor tulpini ale coronavirusului în circulaţie, notează agerpres.ro.

"Nu ştim totul în această etapă", a recunoscut doctorul David Kessler, în timpul unei audieri în faţa parlamentarilor americani.

"Studiem durata răspunsului anticorpilor", a spus el. "Pare puternic, dar coboară puţin, iar noile tulpini sunt o provocare".

"Din motive logistice, şi numai din motive logistice, cred că ar trebui să considerăm că poate exista un rapel", a făcut cunoscut David Kessler.

Alianţa Pfizer/BioNTech anunţase deja în februarie că studiază într-un studiu clinic efectele unei a treia doze de vaccin împotriva noilor tulpini.

Administrat în două doze, acest vaccin foloseşte la fel produsul companiei Moderna tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager, care nu a mai fost folosită până în prezent în viaţa reală.

În acest stadiu, aceste două vaccinuri sunt cele mai performante, cu o eficacitate de 95% pentru cel de la Pfizer/BioNTech şi 94,1% pentru Moderna împotriva COVID-19, potrivit studiilor clinice.