MENIU

Petre Ţuţea: "Am avut revelaţia că fără Dumnezeu nu există adevăr"

Petre Ţuţea: "Am avut revelaţia că fără Dumnezeu nu există adevăr"

De Paşte, vă prezentăm câteva din judecăţile de valoare legate de Dumnezeu ale lui Petre Ţuţea, filosoful care l-a adus pe Dumnezeu aproape de oameni prin vorbe de duh memorabile. Volumul „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea” a fost publicat de Editura Humanitas.

Iată câteva din vorbele sale de duh, legate de spiritualitate:

Dumnezeu este creator, iar omul imitator.

Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.

În faţa lui Dumnezeu, geniul este văr primar cu idiotul.

Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

Mai multe articole despre:
Paşte petre ţuţea