MENIU

Fostul ministru de Interne Petre Tobă, inculpat în dosarul DIPI

Procurorii DNA l-au chemat pe Petre Tobă la DNA pentru a-i aduce la cunoştinţă că s-a pus în mişcare acţiunea penală în dosarul în care este cercetat şi că i-a fost încadrarea juridică din suspect în inculpat.

DNA a cerut, pe 1 septembrie,  președintelui României încuviințarea începerii urmăririi penale față de fostul ministru de Interne pentru favorizarea infractorului, întrucât ar fi refuzat să demareze procedurile de declasificare a documentelor DIPI care ar fi atestat cheltuieli nelegale din fondurile operative.

Direcţia Naţională Anticorupţie susține că Tobă Petre a refuzat, în mod discreționar, declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate.

Totodată, lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinației legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securității naționale.

Pe 9 septembrie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

În respectiva cauză penală, Petre Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane — șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne — Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Petre Tobă a fost pus la dispoziție ieri prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de acesta.

"Prin ordine ale ministrului afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, în conformitate cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, domnii Petre Tobă, Gelu Oltean, Rareș Văduva și Horațiu Năbîrjoiu au fost puși la dispoziție", se arată într-un comunicat al MAI.