MENIU

Petre Roman, reacție nervoasă după decizia din Dosarul Revoluției

Foto: Mediafax

Fostul premier Petre Roman a declarat că redeschiderea urmăririi penale pe numele său, în Dosarul Revoluției, este o absurditate.

"Cea mai evidentă absurditate care mă revoltă este că ei zic că la data comiterii infracțiunii Petre Roman era prim-ministru și e complet fals. Eu am devenit prim-ministru în 27 decembrie 1989 și între 22 și 25 eram nimeni, ca să zic așa. E cusută cu ață albă rău de tot povestea asta”, a declarat Petre Roman pentru Mediafax.

Fostul premier a adăugat că instanța de cameră preliminară nu va admite cererea procurorilor de redeschidere a urmăririi penale în ceea ce îl privește.

"Asta e convingerea mea. Există un rechizitoriu de vreo 520 de pagini pe care eu l-am văzut și care demonstrează între altele și faptul că eu nu aveam cum să fiu implicat în ceea ceea ce s-a vorbit, în ceea ce era acuzația inițială.

Există multe argumente, ele au fost preluate de cercetarea respectivă și in rechizitoriu există o motivație de ce Petre Roman nu are cum să fie implicat, e foarte lămurită acolo, în rechizitoriul care deja a fost trimis la camera preliminară. Ceea ce au trimis ei acum e pur și simplu fals”, a mai menționat Petre Roman.

Citește detalii pe Mediafax!

Mai multe articole despre:
Petre Roman dosarul revoluţiei