Petre Daea: Din nefericire, în Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga!
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunţă într-o postare pe Facebook că, ”din nefericire, în Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga!”.
”Din nefericire, în Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga! Din cauza faptului ca nivelul Dunării a scăzut, la staţiile de pompare din amenajările Giurgiu - Răsmireşti , SPA Pietrişu, amenajarea Viişoara, SPA Roptoare, SPA Gârla Iancului, amenajarea Olt - Călmăţui, SPA Dunărea, amenajarea Terasa Corabia, SPA Celei, staţia Vâlcovia, amenajarea Sadova - Corabia, SPA L1, amenajarea Nedeea - Măceşu, SPA1 Nedeea, amenajarea Calafat - Băileşti, SPA Basarabi, amenajarea Cetate - Galicea Mare, SPA 1, nu mai există nivel de exploatare”, spune ministrul.
El arată că ”apele s-au îndepărtat de ţărm, cu toate măsurile luate pentru a draga canalele de aducţiune, nu mai avem apă la prize”.
”La Zimnicea o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă. În perimetrele în care s-a irigat, starea de vegetaţie este bună, culturile nu sunt afectate. Acum toată atenţia se îndreaptă spre lucrările de investiţii, urmărindu-se graficele de execuţie, impunându-se un ritm accelerat al lucrărilor, în aşa fel încât să ne realizăm programul de investiţii pentru reabilitarea sistemului de irigaţii din România”, precizează ministrul.
Petre Daea arată că, împreună cu directorul general al ANIF, cu specialiştii din teritoriu, au convenit la faţa locului să prioritizeze lucrările.
”Întreruperea pompării apei în sistem o transformam într-o bună oportunitate de executare a lucrărilor în staţiile de pompare şi de impermeabilizare a canalelor de aducţiune şi distribuţie. Ministerul Agriculturii asigură finanţarea tuturor lucrărilor prevăzute în Programul Naţional de Reabilitare a Sistemului de Irigaţii în perioada 2022-2027, aprobat de Parlamentul României. Programul de Reabilitare a Sistemului de Irigaţii in România este obiectiv prioritar pentru Ministerul Agriculturii! Îi asigur pe fermieri că lucrările de investiţii din infrastructura principală se vor realiza la timp. Bani avem, să nu mai irosim timpul!”, mai spune ministrul.