Petre Daea a ajuns la DNA. Este audiat în dosarul fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu
Ministrul Agriculturii Petre Daea a ajuns vineri dimineață la DNA București, unde va fi audiat ca martor în dosarul de corupție al fostului ministru Adrian Chesnoiu. Întrebat de ziariști dacă va spune adevărul și numai adevărul, Daea a răspuns: „Tot timpul!”.
Petre Daea este audiat pentru că una din cele 4 persoane căreia Chesnoiu le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare era ”pila” lui ”nea Petrică”, actualul ministru Petre Daea, se arată în referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității lui Chesnoiu, document consultat de G4media.ro.
„Pila” lui „nea Petrică” era Mihai Cosmin Corobea, în telefonul căruia procurorii au găsit la percheziţia informatică un contact notat: „Nasa Cami Luchi”, despre care procurorii spun că este soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea.
Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu, ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, potrivit documentului DNA. „Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăți să …”, ”Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să i le rezov”, spune fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu în interceptări.