Peste o jumătate de tonă de cocaină,descoperită în autocare ale unor suporteri de fotbal în Columbia
Peste o jumătate de tonă de cocaină, ascunsă în podeaua a două autocare ce transportau suporteri ai echipei naționale columbiene de fotbal la Santiago de Chile, a fost confiscată luni de către poliție, relatează AFP.
Poliția națională columbiană a precizat că ''i-a interpelat pe șoferii celor două autocare din serviciul public, care transportau 575 kg de cocaină și de 'basuco' (pastă de coca), ascunse în podeaua și sub scaunele fiecărui vehicul'', potrivit unui comunicat.
Autocarele plecaseră din Cali, al treilea oraș ca mărime al Columbiei (vest), și au fost interceptate la un control rutier la Taminango, în departamentul Narino, la frontiera cu Peru. Ele transportau suporteri ai selecționatei columbiene care mergeau la un meci în capitala chiliană.
Sursa: agerpres.ro