MENIU

Peste jumătate dintre influencerii verificați de ANAF nu și-au declarat veniturile încasate

Sursa foto: Arhivă

Mai mult de jumătate dintre influencerii verificați de ANAF nu și-au declarat veniturile încasate. FISCUL a recuperat aproximativ un milion de euro din taxele neplătite de aceștia, a anunțat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Cu un milion de euro statul ar putea să asfalteze un sat mai mic sau să racordeze la apă și canalizare 2 străzi, a mai spus Heiuș.

Conturile celor care se îmbogățesc în mediul online vor fi verificate constant de FISC și președintele instituție anunță că va avea și un departament specializat în vânarea banilor nedeclarați făcuții de cei care trăiesc din Like și Share. 

„Noi am verificat în ultimele 12 luni 87 de persoane fizice, care au obținut venituri din acest gen de activități. În cazul a 56 de persoane fizice s-a stabilit că nu au declarat integral sau chiar deloc, le-am calculat impozitul, iar impozitele stabilite sunt în valoare de 6,1 milioane de lei, aproape 1 milioan de euro. Ce ar putea face statul cu acești bani? Se pot face multe lucruri, putem să băgăm apă și canal pe două străzi, poate să asfaltăm străzile într-un sat mai mic.

Urmărim banii care vin de la Facebook și vedem ce bani intră în conturile din România. Le-am făcut calculul, le-am emis decizia și le-am luat banii. Îmi doresc ca în perioada următoare să reușim să creăm un departament în cadrul Antifraudă ca să urmărim activ din mediul online. Soluția este ca să avem programele informatice care să facă acest lucru și nouă să ne apară niște stegulețe, niște atenționări că o persoană apare foarte des într-un asemenea mediu, obține venituri de acolo și nu le declară”, a precizat președintele ANAF, Lucian Heiuș.

Mai multe articole despre:
influenceri anaf venituri influenceri