MENIU

Peste 700 de militari români vor reveni în țară - Anunțul ministrului Nicolae Ciucă despre decizia NATO de retragere a trupelor din Afganistan

Peste 700 de militari români se întorc din Afganistan în următoarele luni - Decizia NATO

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a anunțat, oficial, retragerea celor 755 de militari români care participă la Misiunea Resolute Support (RSM) din Afganistan, de la 1 mai 2021, data convenită la nivelul membrilor Alianței Nord-Atlantice.

 

Anunțul a fost făcut după ce miniștrii afacerilor externe și ai apărării aliați au participat, în sistem de videoconferință online, la dezbaterea privind retragerea trupelor NATO din Afganistan, prezidată de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, în prezenţa, la Bruxelles, a secretarului de stat american Antony Blinken şi a şefului Pentagonului, Lloyd Austin.

În final a fost adoptată o Declarație comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forțelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai 2021.

Citește și Retragerea trupelor NATO din Afganistan, decisă oficial 

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat oficial, miercuri seară, că trupele americane vor fi retrase din Afganistan până pe 11 septembrie 2021, la aproape 20 de ani de la intervenţia militară americană după atentatele teroriste din New York şi Washington. Retragerea finală va începe în două săptămâni, la 1 mai.

Citește și Joe Biden, anunțul final despre trupele americane din Afganistan: Ne vom retrage înainte de 11 septembrie, la 20 de ani de la atentatele teroriste

Ministrul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri seară că „România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii, ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent”.

România are, în prezent, 755 de militari în Afganistan care participă la misiunea NATO. Țara noastră anunța, la începutul acestui an, că va participa la Misiunea Resolute Support (RSM) până la începutul lunii mai 2021, potrivit scrisorii de informare trimise de președintele Klaus Iohannis Parlamentului.

Reamintim că țara noastră a participat la misiunile NATO din Afganistan încă din iulie 2002. România a dislocat atunci primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie „Neagoe Basarab”, sub comanda ISAF. În misiunile de atunci și până în prezent, au murit 27 de militari români, ultimul pe 5 septembrie 2019. În același timp, peste 100 de militari români au fost răniți în timpul misiunilor din Afganistan, ultimii doi fiind răniți în timpul unui atac cu un dispozitiv exploziv în 21 octombrie anul trecut, potrivit Ministerului Apărării. Militarii români căzuți la datorie în Afganistan și în alte teatre de operațiuni în care țara noastră participă cu trupe sunt în galeria de onoare creată de Ministerul Apărării „Eroi - In memoriam”: https://www.mapn.ro/eroi/

Pe de altă parte, ministrul român al Apărării a amintit, miercuri seară, că la reuniunea NATO s-a discutat și despre desfășurarea militară făcută de Rusia lângă Ucraina.

„A fost abordată și situația de securitate recent creată în Vecinătatea Estică. Miniștrii de externe și ai apărării din statele membre NATO am exprimat îngrijorarea privind evoluțiile recente și creșterea semnificativă a prezenței trupelor militare ruse în Crimeea ilegal ocupată și la frontiera de est a Ucrainei”, a mai afirmat Nicolae Ciucă. 
 
„Am participat astazi la reuniunea extraordinară comună a miniștrilor de externe și miniștrilor apărării din statele membre NATO, organizată în format videoconferință.
 
Reuniunea a avut loc în contextul finalizării analizei administrației SUA cu privire la Afganistan și a deciziei de retragere a forţelor americane până la 11 septembrie 2021.
 
Am apreciat maniera de raportare a SUA la ansamblul problematicii situației din Afganistan, atât din perspectiva dialogului și coordonării cu Aliații, cât și în ceea ce privește impulsionarea negocierilor și procesului de pace intra-afgan.
 
Pe timpul discuțiilor, am evidențiat angajamentul de lungă durată al României pentru stabilitatea și securitatea Afganistanului și am subliniat importanţa focalizării atenției asupra aplicării măsurilor consistente de asigurare a protecței forțelor NATO din Afganistan în perioada următoare, concomitent cu o abordare coordonată privind retragerea trupelor.
 
Pe acest fond, urmare discuțiilor aliate, miniștrii afacerilor externe și ai apărării aliați am adoptat o Declarație comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forțelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai 2021. Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii.
 
În contextul discuțiilor, a fost abordată și situația de securitate recent creată în Vecinătatea Estică. Miniștrii de externe și ai apărării din statele membre NATO am exprimat îngrijorarea privind evoluțiile recente și creșterea semnificativă a prezenței trupelor militare ruse în Crimeea ilegal ocupată și la frontiera de est a Ucrainei”, a scris ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, miercuri seară, pe Facebook.