Peste 70 de migranţi, prinși când încercau să treacă ilegal frontiera României spre Ungaria - FOTO
Peste 70 de străini au fost descoperiţi de autorităţi, vineri, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi în trei camioane care transportau mărfuri, stabilindu-se că sunt migranţi din Bangladesh, Etiopia, Siria, Sri Lanka şi Turcia.
Cele trei camioane cu migranţi au fost verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Într-un camion condus de un român, care transporta frigidere în Italia, au fost găsiţi 37 de călători clandestini.
„În urma efectuării controlului amănunţit al automarfarului, câinele de serviciu a semnalat prezenţa unor persoane în mijlocul de transport, iar după deschiderea semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi 37 de cetăţeni din Sri Lanka, ce intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei", a transmis Poliţia de Frontieră Arad.
Tot cu ajutorul câinilor antrenaţi, au fost descoperiţi 20 de migranţi ascunşi într-un camion condus de un turc, care conform documentelor de însoţire a mărfii transporta frigidere în Polonia. Migranţii sunt din Siria şi Turcia.
În al treilea camion, condus de un român ce transporta piese auto în Italia, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi printre mărfuri, 15 migranţi din Bangladesh şi Etiopia, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani.