MENIU

Peste 600 de români cu vârsta între 0 și 39 de ani au pierdut lupta cu COVID-19. Mai bine de 100 dintre ei aveau până în 29 de ani

COVID-19 România / Foto: INQUAM/Virgil Simionescu

Peste 600 de persoane cu vârste cuprinse între 0 și 39 de ani și-au pierdut viața în lupta cu COVID-19 de la debutul pandemiei și până în prezent, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Îngrijorător este faptul că, dintre aceștia, puțin peste 100 aveau vârste cuprinse între 20 și 29 de ani.

620 de persoane cu vârste cuprinse între 0 și 39 de ani au murit, în România, de la debutul pandemiei, în februarie 2020, și până în prezent. Defalcat, pe fiecare categorie de vârstă, bilanțul transmis de GCS arată astfel:

Numar decese  pentru  intervalul 0 – 9 ani:  15

Numar decese  pentru  intervalul 10 – 19 ani:   18

Numar decese  pentru  intervalul 20 – 29 ani: 122

Numar decese  pentru  intervalul 30 – 39 ani: 465

În total, 46.430 de români infecți cu virusul SARS – CoV – 2 au decedat, în România.