Peste 600 de mașini second-hand, oprite de la vânzare de Protecția Consumatorilor - Incredibil cum erau păcăliți clienții de samsarii auto
Peste 600 de mașini second-hand au fost oprite de la vânzare de Protecția Consumatorilor la Ploiești. Inspectorii au descoperit cum erau păcăliți clienții de samsarii auto.
Peste 600 de autoturisme rulate au fost oprite de la vânzare în timpul unui control al inspectorilor pentru protecția consumatorilor din Prahova. Principalele cauze au fost determinate de diferența dintre informațiile prezentate clienților și cele din documentele autovehiculului, relatează ziare.com.
Inspectorii de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor - Regiunea Sud-Muntenia au desfășurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor la comercianții de autovehicule rulate. Controlul a avut loc în perioada 26 septembrie-20 octombrie 2023.
Au fost verificați 41 de operatori economici, aplicându-se 49 de sancțiuni (27 avertismente si 22 amenzi în valoare de 123 000 lei).
Pentru deficiențele constatate s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare, până la remedierea deficiențelor, pentru un număr de 618 autovehicule.
Principalele deficiențe constatate de inspectorii de la Protecția Consumatorilor au fost:
1. Autovehiculele rulate aflate la comercializare nu aveau afișate, sau erau incomplete, informațiile esențiale de care trebuie să beneficieze consumatorii (marca, capacitate cilindrică, tip combustibil, an de fabricație, anul primei înmatriculări, informații privind verificarea kilometrajului, existența eventualelor daune, numărul de proprietari anterior, termen de garanție, etc), arată sursa citată.
2. Nu se acorda garanția minimă legală de 1 an de zile pentru auto-rulate.
3. Nu existau contracte cu unități service autorizate, pentru asigurarea garanției.
4. Neconcordanță între informațiile prezentate și cele din documentele autovehiculului.
”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Sud-Muntenia Ploiești a mai anunțat că în perioada următoare continuă acțiunile de supraveghere și control pentru a vedea dacă operatorii economici din domeniu respectă drepturile consumatorilor, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook.