MENIU

Peste 600 de angajați ai unui abator din Germania, INFECTAȚI cu coronavirus

Un nou focar de coronavirus confirmat de autoritățile sanitare la un abator din Germania. Este vorba de peste 600 de cazuri de persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-Cov-2, informează Agerpres.

Potrivit Grupului Toennies, căruia îi aparține abatorul din Guetersloh, landul german Renania de Nord - Westfalia, cel puţin 657 de angajați au fost testaţi pozitiv la începutul acestei săptămâni, aproximativ 7000 de persoane fiind plasate în carantină, iar producţia a fost suspendată.

De asemenea, în districtul Guetersloh au fost închise şcolile şi creşele.

Potrivit consilierului districtual Sven-Georg Adenauer, abatorul va rămâne închis timp de 10-14 zile.

Consilierul a mai spus că toţi cei afectaţi vor fi testaţi, în etape, dar că nu va fi declarată carantină generală în oraş, chiar dacă a fost depăşit pragul important de 50 de noi infectări la 100.000 de locuitori.

Vă reamintim că, pe teritoriul Germaniei, s-au înregistrat mai multe focare de coronavirus în abatoare şi fabrici de procesare a cărnii.

Potrivit lui Gereon Schulze Althoff, şeful echipei anti-epidemie de la Toennies, temperaturile scăzute din fabrici şi călătoriile lungi spre casă ale angajaţilor est-europeni în timpul recentelor sărbători de Rusalii ar fi posibili factori din spatele noului focar.

Exceptând focarele la nivel local, se poate totuși spune că epidemia evoluează lent la nivelul Germaniei, unde 156 din 412 districte nu au raportat niciun caz nou de infectare în ultimele şapte zile către Institutul Robert Koch (RKI).

Până în prezent, numărul cazurilor de infectare, în Germania, a ajuns la 187.000, iar cel al deceselor a depăşit 8.800.

Mai multe articole despre:
abator germania focar coronavirus