Peste 500 de voluntari au strâns cadouri pentru 10.000 de români, la Târgoviște
Peste 500 de voluntari din Târgoviște au luminat sărbătorile a 10.000 de români.
În cadrul unei campanii de binefacere, aceștia au strâns de-a lungul anului donații pe care le-au dăruit celor nevoiași, în prag de Crăciun.
Toate lucrurile primite au fost selectate, iar completările s-au făcut cu rechizite, jucării, şi dulciuri.
„Un număr de aproximativ 500 de voluntari au făcut echipă în jurul proiectului, fiecare dintre ei având un rol clar determinat: de la fundraising, colectare de articole din donaţii, găsire de donatori persoane fizice sau sponsori companii, până la identificare de persoane nevoiaşe care au nevoie de ajutor sau pur şi simplu confecţionat ambalaje handmade, această mare trupă de Spiriduşi ai Moşului a făcut tot ce era nevoie ca obiectivul de a ajuta minim 10.000 de români în fiecare judeţ al ţării să fie îndeplinit”, a precizat Eliza Niţescu, preşedintele asociaţiei.
Spiriduşii au avut liber ca în judeţul pe care îl reprezintă, să decidă pe cine să ajute şi în ce măsură.
„Asociaţia nu a intervenit în acest proces de stabilire a beneficiarilor decât în măsura în care au fost solicitate recomandări. Criteriile au fost de la început simple şi clare şi, prin urmare, uşor de implementat: Marele Crăciun a urmărit să ajungă la cei mai nevoiaşi oameni, persoane la care, în lipsa acestei campanii, Moşul nu ar fi venit cu daruri”, mai spune Eliza.
Aproximativ 10 tone de donaţii au ajuns în toate judeţele din România.