MENIU

Peste 500 de imobile din Sectoarele 2,3,4 și 6 nu au apă caldă. Când se vor remedia avariile

Peste 500 de imobile din Sectoarele 2, 3, 4 și 6 nu au apă caldă

504 imobile din sectoarele 2, 3, 4 şi 6 ale capitalei nu au apă caldă marți, din cauza avariilor la reţeaua de termoficare. Compania Termoenergetica a anunțat că problemele se vor rezolva cel mai târziu miercuri dimineață.

În Sectorul 2, 125 de imobile, dintre care șase instituții, au rămas fără apă caldă din cauza unei avarii la rețeaau primară. Clădirile afectate sunt în zona Mihai Bravu, str. Ilarie Chendi, str. Pompiliu Manoliu, str. Maior Coravu, str. Vatra Luminoasă, str. Ciurea, str. Matei Voievod, str. Medic Zlătescu, str. Avrig, B-dul Pache Protopopescu, Bd. Ferdinand, str. Ziduri între Vii, str. Chiristigii. Avaria va fi remediată în cursul nopţii de miercuri spre joi. 

În Sectorul 3, 38 de blocuri sunt afectate de o avarie la reţeaua secundară, care ar urma să fie remediată în cursul după-amiezii. Este vorba despre clădiri de pe Al. Lăcrămioarei, str. Danubiu, str. Râmnicu Sărat, str. Schitului, str. Soldat Iosif Ion, str Moreni, str. Moruzzi, Cal. Vitan.

În Sectorul 4, 81 de imobile au rămas fără apă caldă, cea mai mare parte dintre acestea fiind afectate de avarii la reţeaua primară. În cazul a 11 imobile de pe Aleea Terasei, str. Emil Racoviţă, str. Orăştie şi str. Anghel Moldoveanu, avariile apărute la reţeaua secundară ar urma să fie remediate în cursul primei jumătăţi a zilei de marţi. În blocurile şi imobilele de pe Bd. Constantin Brâncoveanu, str. Împăratul Traian, str. Păduroiu, str. Secuilor, str. Sergent Tache Gheorghe, str. Marinescu Nicolae, str. Melineşti, str. Praşilei, furnizarea apei calde va fi reluată miercuri, la 09:00.

În Sectorul 6, 249 de blocuri şi 11 instituţii sunt afectate de avarii la reţeaua primară. În ceea ce priveşte clădirile de pe Drumul Taberei, str. Pravăţ, str. Braşov, Bd. Timişoara, str. Dumbrăviţa, str. Poiana Cerna, str. Poiana Vadului, str. Obcina Mare, str. Obcina Mică, str. Râul Dorna, str Sibiu, furnizarea apei calde va fi reluată în cursul nopţii de marţi spre miercuri.
La blocurile de pe str. Politehnicii, str. Baia de Arieş, str. Arieşul Mare, Bd. Uverturii, Bd. Iuliu Maniu, str. Fabricii, str. Apeductului, str. Veteranilor, Şos. Virtuţii, Cal. Apeductului, str. Dreptăţii, str. Orşova, str Fabricii, sistemul va fi repus în funcţiune miercuri, în jurul orei 09:00, potrivit Termoenergetica.