MENIU

Peste 50 de migranți au fost găsiți ascunși în două TIR-uri, în timp ce încercau să treacă ilegal frontera spre Ungaria - FOTO

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 51 de cetăţeni din Maroc, Turcia și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni turci, ambii conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse din PVC și bare de metal pentru societăți comerciale din Cehia și Polonia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, cincizeci și unu de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Maroc, Turcia și Siria, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Mai multe articole despre:
migranti ascunsi frontiera ungaria