MENIU

Peste 400 de monede de argint, din secolul al XVI-lea, descoperite pe un câmp din Timiș, cu un detector de metale

Un tezaur impresionant a fost scos la lumină în județul Timiș. Este vorba de peste 400 de monede de argint descoperite cu ajutorul unui detector de metale pe un câmp din comuna Găvojdia. Tezaurul datează din secolul al XVI-lea, fiind regăsite "monede bătute începând cu primele decenii ale secolului până la finalul acestuia". 

"Tezaurul monetar medieval târziu de la Găvojdia reprezintă o descoperire deosebită. El este compus din 429 de piese de argint: denari ungurești și groși polonezi, fiind vorba deci de monede de schimb. Pe baza primelor observații, el datează în secolul al XVI-lea, fiind regăsite monede bătute începând cu primele decenii ale secolului până la finalul acestuia.

Stabilirea exactă a tipurilor monetare, a valorii acestora în timpul circulației lor, precum și a momentului îngropării tezaurului va fi posibilă doar după curățarea pieselor de către restauratori și în urma consultării cu un expert în numismatică.

În orice caz, acesta se leagă de luptele antiotomane și de cucerirea otomană a regiunii și este posibil ca tezaurul să fi fost îngropat în perioada războiului de 15 ani, la o distanță nu prea mare de cetatea Jdioara”, declară Zsuzsanna Kopeczny, muzeograf la Muzeul Național al Banatului.

Ultimul tezaur asemănător descoperit este cel de la Timișoara, din 2006, compus din 416 de denari. Tezaurul de la Găvojdia are însă o valoare mai ridicată, datorită prezenței monedelor de schimb poloneze, scrie tion.ro.

În momentul de față, monedele se află la Muzeul Național al Banatului, unde un specialist în numismatică se ocupă de cercetarea și datarea lor exactă.

Mai multe articole despre:
tezaur argint monede argint detector de metale