Peste 4 tone de cocaină, confiscate în largul El Salvador: 7 persoane au fost arestate
Autoritățile columbiene și americane au confiscat lângă coasta El Salvador mai mult de patru tone de cocaină, potrivit unui anunț făcut de poliție. Potrivit sursei citate, se crede că drogurile aparțin unei facțiuni a FARC care a refuzat acordul istoric semnat în 2016. În total, șapte persoane au fost arestate, inclusiv cinci columbieni și doi ecuadorieni.
Operațiunea s-a desfășurat „în coordonare cu autoritățile maritime americane (...) în timpul interceptării pe mare a două ambarcațiuni”, se arată în comunicatul poliției, citat de AFP.
Navele care transportau cele 4,1 tone de cocaină plecaseră din portul columbian Tumaco.
Columbia este, conform Națiunilor Unite, cel mai mare producător de cocaină din lume și cel mai mare producător de frunze de coca din lume.