INTERES CRESCUT pentru programul Start UP-Nation. Ciucă: În funcţie de cereri, putem suplimenta fondurile
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, până miercuri dimineaţă, s-au înregistrat peste 1.600 de solicitări în cadrul Programului Start-Up Nation, lansat cu doar o zi în urmă. Șeful Guvernului susține că, în funcţie de numărul final al cererilor depuse, se are în vedere suplimentarea fondurilor alocate.
El a amintit, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, că pentru acest program destinat antreprenorilor români care doresc să înceapă şi să consolideze o afacere s-au alocat 520 de milioane de lei, fonduri care ar putea fi suplimentate.
"500 de milioane sunt pentru pilonul principal (care asigură continuitatea celorlalte două programe de acest tip care s-au desfăşurat). Cel de al doilea pilon este o iniţiativă a Guvernului asumată prin programul guvernamental, astfel încât pentru prima dată asigurăm fonduri pentru românii din diaspora. Au astfel la dispoziţie posibilitatea să se înscrie şi să poată fi eligibili", a declarat Ciucă.
Premierul a menţionat că în anii trecuţi au existat şi până la 30.000 de solicitări.
"Ca atare, domnule ministru, suntem în măsură ca, împreună cu Ministerul de Finanţe, încă o dată, în funcţie de numărul de solicitări, să putem să alocăm suma în conformitate cu proiectul iniţial asumat la nivelul Guvernului de până la două miliarde de lei", a afirmat prim-ministrul.
Nicolae Ciucă a adăugat că pentru românii din diaspora alocarea ar putea ajunge, după rectificarea bugetară, la 200 de milioane de lei.