Operațiunea "Foc de artificii". Peste 150 de percheziții în București și în țară, pentru descoperirea de articole pirotehnice deținute ilegal - VIDEO
Miercuri dimineață au fost puse în aplicare 153 de autorizații de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane, sedii sociale și puncte de lucru ale societăților comerciale din București și județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Buzău, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.
Acțiunea se desfășoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, informează Poliția Română.
Potrivit sursei citate, activitățile vizează identificarea și indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deținere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfășurării de operațiuni fără drept, identificarea probelor și mijloacelor materiale de probă și tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.
La percheziții participă polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Poliție Transporturi, Institutul Național de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și din cadrul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene.
De asemenea, în activități sunt angrenați și jandarmi.
În cadrul Planului de acțiune ,,Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliția Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.