Peste 1250 de civili ucraineni, uciși de armata rusă, în regiunea Kiev: detalii CUTREMURĂTOARE despre morții din Bucea
Peste 1.250 de civili ucraineni au fost ucişi de armata rusă în regiunea Kiev, afirmă şeful Poliţiei Regionale, Andrei Nebitov.
Potrivit oficialului ucrainean, din totalul de 1.254 de victime înregistrate în zona Capitalei Ucrainei, cele mai multe au fost comise în raionul Bucea, acolo unde au fost numărate 1.090 de cadavre.
"Poliţia se ocupă doar de cauzele civile, cazurile cu militari şi soldaţii Federaţiei Ruse fiind instrumentate de Ministerul Apărării. Până astăzi, au fost descoperite corpurile a 1.254 de civili care au murit în urma acţiunilor militare pe teritoriul regiunii Kiev, în urma agresiunii armatei ruse. Cel mai mare număr de morţi este, din păcate, în localitatea Bucea. În Bucea au fost găsite cadavrele a 418 oameni, iar în întreg raionul Bucea - 1.090 de cadavre. În raionul Brovarî au fost găsite peste 120 de cadavre. Mai puţin - în jur de 40 de cadavre au fost găsite în Vîşgorod. Bucea face parte din oraşele noi din jurul Kievului, cu un număr mare de locuitori. Numărul de locuitori nu poate fi comparat cu cel din Vişgorod, în care majoritatea populaţiei locuieşte la sate", a afirmat Nebitov, pentru Agerpres.
Majoritatea populaţiei ucise la Bucea a fost împuşcată. De asemenea, el vorbeşte despre peste 300 de victime ale exploziilor de mine amplasate de militarii ruşi: "La Bucea au fost mulţi morţi pentru că aici a fost concentrată şi multă armată rusă şi, din păcate, aici foarte mulţi oameni au fost împuşcaţi. Aş vrea să menţionez că, în urma cercetărilor efectuate de criminalişti, mai mult de 650 de oameni au fost împuşcaţi. Deci putem constata că mai mult de 50% din morţi au fost împuşcaţi cu pistoale şi puşti automate, cu arme cu lunetă şi de aici tragem concluzia că armata rusă nu a luptat contra forţelor militare ucrainene, ci contra populaţiei civile. În urma cercetărilor efectuate, din cei 1.254 de decedaţi, mai mult de 300 de victime au decedat din cauza minelor".
Acesta precizează că, în prezent, peste 300 de echipe de anchetatori lucrează în dosare privind săvârşirea de crime de război.
Mai mult, oficialul a confirmat informațiile apărute în mediul online, potrivit cărora, după retragerea trupelor ruse din nord-vestul Kievului, în regiune au fost descoperite mai mult de zece gropi comune.