MENIU

Peste 100 de trenuri, ANULATE joi din cauza zăpezii și a gerului

CFR Călători anunță că a anulat aproximativ 100 de trenuri, majoritatea fiind legături între localităţi din sudul şi estul ţării.

CFR Călători anunță că a anulat aproximativ 100 de trenuri, majoritatea fiind legături între localităţi din sudul şi estul ţării.

CFR Călători avertizează, totodată, că unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie. Din cauza ninsorii şi a viscolului se circulă cu restricţii de viteză pe regionalele Bucureşti, Galaţi şi Constanţa.

Pe ruta Bucureşti – Constanţa, situaţia se anunţă dificilă şi astăzi, iar cele câteva trenuri programate vor circula cu locomotive Diesel.

Prioritatea este de a le asigura călătorilor un transport fără riscuri, potrivit reprezentanților CFR.

„Se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe, astfel încât să nu existe zone izolate. Menţionăm că circulaţia trenurilor va fi adaptată condiţiilor meteo extreme şi pe parcursul zilei de JOI. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare pe raza Regionalelor Bucureşti, Galaţi, Constanţa", precizează compania de stat într-un comunicat.

12 ianuarie 2017, ORA 08.00 

La această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, circulația fiind adaptată condițiilor meteo nefavorabile.

Pe magistrala București - Constanța trenurile circulă ÎN CONTINUARE remorcate cu locomotive Diesel, din cauza pericolului formării sulurilor de zăpada.

În cursul acestei zile sunt programate să asigure legătura București - Constanța și retur următoarele trenuri:

>>spre CONSTANŢA
R 13073, București Obor (plecare 07.40)
IR 1583, București Nord (plecare 09.32) 
IR 12895, București Nord (plecare 15.00) 
R 13071, București Obor (plecare 17.00) 
IR 1635, București Nord (plecare 20.20)

>>de la CONSTANŢA
IR 1636, Constanţa (plecare 05.30) 
R 8002, Constanţa (plecare 05.54) 
IR 1584, Constanţa (plecare 14.00) 
R 8004, Constanţa (plecare 14.41) 
IR 12896, Constanţa (plecare 19.00)

În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile orașe, astfel încât să nu existe zone izolate.
Menționăm că circulaţia trenurilor va fi adaptată condiţiilor meteo extreme și pe parcursul zilei de JOI. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare pe raza Regionalelor București, Galați, Constanța.

Așa cum s-a întâmplat zilele anterioare și astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, sandvișuri, în funcție de posibilitățile din teren.
PRIORITATEA noastra este aceea de a asigura oamenilor un transport fara riscuri și de a realiza legături între marile orașe, pe magistrale.

Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.

// LISTA trenuri anulate anulate în prezent pentru data de 12 ianuarie 2017:
goo.gl/Aa2x9R
Vom face actualizari periodice, în funcție de evoluția condiţiilor meteo şi de situația din teren. //

INFO utile TRENUL MEU și RECOMANDĂRI:
goo.gl/EN9i2G

RESTITUIRE contravaloare bilete, renunțare la călătorie:
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Mai multe articole despre:
trenuri CFR trenuri anulate