MENIU

Peste 1.7 milioane de copii mor anual din cauza poluării

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport prin care informează că un sfert dintre decesele anulae din rândul copiilor sunt cauzate de mediul năsănătos sau poluat în care aceştia trăiesc, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În acest raport, OMS a anunţat că majoritatea deceselor în rândul copiilor sunt cauzate de de mediul nesănătos sau poluat în care aceştia trăiesc, inclusiv de impurităţile prezente în apă şi aer, de fumatul pasiv sau de igiena precară ori inexistentă.

Astfel de medii insalubre şi poluate pot duce la cazuri fatale de diaree, malarie şi pneumonie şi provoacă decesul a 1,7 milioane de copii pe an.

''Un mediu poluat este un mediu letal - în special în rândul copiilor mici. Organele şi sistemul lor imunitar, aflate în creştere, corpurile şi căile aeriene nedezvoltate îi fac vulnerabili la aerul şi apa murdare'', au anunţat reprezentanţii OMS.

În acelaşi document se notează că în gospodăriile lipsite de acces la surse sigure de apă potabilă şi la servicii sanitare sau în care aerul este poluat de fumul emanat de arderea combustibililor fosili, precum cărbuni sau bălegar, folosiţi la prepararea hranei şi încălzire, copiii au un risc mai mare de a dezvolta diaree şi pneumonie.