MENIU

Peste 1.500 de polițiști asigură desfășurarea în condiții de siguranța a examenului de Bacalaureat

<p>Simulare Bacalaureat. M&acirc;ine &icirc;ncepe simularea la BAC 2016. Modele de subiecte</p>

Peste 1.500 de poliţişti acţionează suplimentar, pentru desfăşurarea în condiţii de linişte şi siguranţă a celei de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat, informează Poliția Română.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, conducerea Poliției Române a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acţionează pentru liniştea şi siguranţa comunităţii.

Astfel, pe durata examenului naţional de Bacalaureat, 1.530 de poliţişti vor acţiona, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 783 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, 303 sunt poliţişti de la rutieră, iar 444 fiind de la alte structuri ale Poliţiei Române.

Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele 682 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Efectivele Poliţiei Române sunt în teren pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul naţional de Bacalaureat să se desfăşoare în condiţii de normalitate